Regulament nou pentru refacerea carosabilului și trotuarelor în urma lucrărilor la rețelele de utilități în Sibiu

lucrari e.on gaz 2Noul regulament privind refacerea infrastructurii domeniului public și privat al municipiului Sibiu a fost aprobat de Consiliul Local Sibiu în ședința din luna iunie și a intrat în vigoare. Un exemplar al acestuia va fi transmis societăților deținătoare de rețele de utilități, dar și constructorilor cu care lucrează municipalitatea.

“Prezentul document specifică mai clar procedurile pentru refacerea domeniului public, conține prevederi privind calitatea lucrărilor de refacere, dar și cu privire la execuția cât mai rapidă a acestora pentru a nu prelungi disconfortul cetățenilor. Regulamentul prevede atât amenzile, cât și sarcina Direcției Tehnice de a monitoriza lucrările de refacere. Rezultatul pe care îl estimăm este un sistem mai ordonat de intervenție în carosabil și trotuare, o refacere mai rapidă și de mai bună calitate a domeniului public și astfel scăderea disconfortului locuitorilor”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Printre altele, documentul conține următoarele informații:
•    Prevederi speciale privind intervențiile la rețele pe străzile proaspăt reabilitate, aflate în garanție; în cazul acestora suprafața afectată se va reface integral de către societatea care a intervenit la rețele, pe toată lățimea carosabilului și/sau trotuarului din porțiunea afectată, nu doar șanțul respectiv
•    Monitorizarea de către Primăria Sibiu a lucrărilor de refacere pentru a asigura respectarea tehnologiei de lucru
•    Presemnalizarea și semnalizarea acestor lucrări în conformitate cu legislația în vigoare
•    Amenzile prevăzute în cazul nerespectării obligațiilor din acest regulament; acestea pot ajunge până la 2.500 de lei, în funcție de contravenția constatată
•    Tehnologia de refacere, adică specificațiile tehnice cu privire la calitatea materialelor și procedurile de așternere a straturilor de material
Prevederile regulamentului se aplică atât lucrărilor executate de constructorii angajați de societățile de rețele utilitare, cât și în cazul celor executate de persoane fizice. În cazul lucrărilor efectuate de persoane fizice, regulamentul conține o prevedere pe care o scoatem în evidență pentru a informa cetățenii cu privire la posibilitățile pe care le au de a plăti lucrările de refacere:
În cazul în care lucrările al căror beneficiar este o persoană fizică afectează o suprafață mai mică de 40 mp, respectivul cetățean are două posibilități de a efectua refacerile
•    Fie încheie contract cu o firmă specializată și îl prezintă pentru emiterea avizului de săpătură
•    Fie plătește municipalității o taxă de refacere, Primăria urmând să efectueze aceste refaceri. Taxa de refacere variază în funcție de tipul de carosabil: 13 lei/mp în cazul străzilor pavate cu piatră spartă, 80 lei/mp pentru refacerea carosabilului cu îmbrăcăminți asfaltice și 156 de lei/mp în cazul refacerii carosabilului din piatră cubică sau pavele. Această variantă permite Primăriei Sibiu monitorizarea mai îndeaproape a calității lucrărilor de refacere și tragerea la răspundere a constructorului în cazul execuției defectuoase a acestora.
În cazul în care suprafața afectată de lucrări depășește 40 mp, pentru obținerea avizului de săpătură beneficiarul persoană fizică va prezenta un contract încheiat cu o firmă specializată.

Ultima oră