Două cadre dicactice universitare ale Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu se vor specializa în Statele Unite ale Americii, într-un program de dezvoltare și implementare a educației antreprenoriale în cadrul instituțiilor de învățământ superior.
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a participat la procesul de selecție organizat de Fundația Româno-Americană (RAF) și în urma căruia au fost alese 6 cadre didactice din România care vor participa, în acest an, la un program de fellowship de un semestru la AIN Center for Entrepreneurship la University of Rochester, în vederea dobândirii de experiență în dezvoltarea și implementarea educației antreprenoriale în învățământul superior. Conform clasamentului realizat de Princeton Review, Centrul se află în top 25 programe de studii antreprenoriale în Statele Unite.
”Cercetările și a feedback-ul primit din partea mediului de afaceri scot în evidență lipsa educației antreprenoriale în România. În consecință, ULBS s-a implicat în ultimii ani în implementarea unor proiecte și programe non-formale care au drept scop dezvoltarea de abilități legate de antreprenoriat. Suntem însă la început și există nevoia unui transfer de know-how dinspre universități cu experiență în domeniu din Europa și America. Astfel programul Fundației Româno-Americane RAF Scholar Award este mai mult decât binevenit,” a declarat prorector Livia Ilie, coordonatorul grupului de lucru pentru educație antreprenorială din ULBS.
Selecția pentru programul RAF SCHOLAR AWARD s-a făcut pe baza aplicației comune universitate-cadru didactic. Din cele 6 burse, ULBS a obținut 2, pentru șef lucrări dr. Valentin Grecu de la Facultate de Inginerie și asistent dr. Eugen Popescu de la Facultatea de Științe Economice. Celelalte 4 burse au fost obținute de Universitatea Politehnică București (2 burse), UBB Cluj Napoca (1 bursă), Universitatea Ovidius Constanța (1 bursă).
”Ne bucură succesul echipei ULBS în competiția organizată de RAF. Prin strategia sa, ULBS și-a asumat rolul activ de pregătire a viitorilor săi absolvenți pentru integrare rapidă și adaptare la cerințele pieței prin dezvoltarea competențelor antreprenoriale, creative și inovatoare în toate domeniile”, a declarat prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul ULBS.
RAF Scholar Award se va derula pe perioada a 3 ani și va pregăti în total 18 cadre didactice care vor contribui la implementarea în universitățile lor a programelor de antreprenoriat.
“Romanian-American Foundation a ales să finanțeze demersurile universităților din România de a oferi studenților cursuri și activități legate de antreprenoriat. Noi credem că astfel studenții își cresc șansele de succes în viitoarea carieră, fiind mai bine pregătiți să dezvolte produse, servicii și afaceri noi, fie ca antreprenori, fie ca angajați”, a declarat Roxana Vitan, președinte Fundația Româno-Americană (RAF).