Tupeu în trafic la Sibiu. Șoferi băuți sau fără permis la volan
FOTO arhivă

Control tehnic al masinilor aflate in trafic efectuat de Politia Rutiera alaturi de Registrul Auto Roman (RAR), in Bucuresti

Polițiștii de la rutieră atrag mereu atenția asupra faptului că regulile de circulație trebuie respectate, și îndeosebi șoferii care se urcă la volan nu trebuie să fi consumat alcool înainte. Chiar și așa, o parte dintre aceștia pare că nici nu le pasă.

Așa se face că polițiștii Biroului Rutier Sibiu aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Sibiu au oprit pentru control în trafic un autoturism.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat faptul că șoferul mașinii, un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în comuna Loamneș, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările în acest dosar continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Un alt șofer a dat și el dovadă de tupeu atunci când oprit de polițiști, în Avrig, nu a avut să le arate un permis de conducere.
Polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un autoturism, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că mașina este condusă de un tânăr de 24 de ani, domiciliat în orașul Avrig, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.
În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică