Umilință totală și batjocură îndurată de un sibian de 62 de ani. Bărbatul originar din Agnita a stat cu orele pe holurile celui mai mare spital din Sibiu, iar familia îl căuta cu disperare. Zecile de telefoane date la Județean au rămas fără rezultat, în timp ce bunicul a fost lăsat să aștepte pe hol la Urgență și nimeni nu s-a ocupat de el.
Un bărbat de 62 de ani din judeţul Sibiu a stat ore întregi pe holurile spitalului din Sibiu, în timp ce familia îl căuta cu disperare. Oamenii au dat zeci de telefoane la unitatea sanitară, degeaba, anuntă adevărul.ro.
Viorel Cernea are 62 de ani şi este din oraşul Agnita, judeţul Sibiu. A fost o viaţă întreagă poştaş, după care a ieşit la pensie pe caz de boală. De doi ani, este dependent de dializă, pentru care merge la Sibiu, oraş la aproximativ 60 de kilometri de Agnita.
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 2 iulie, la 5 şi jumătate, bunicul a plecat cu ambulanţa la Sibiu, la dializă, unde a stat până la orele prânzului. În timp ce făcea dializă, la un centru privat din oraş, nu s-a simţit bine iar medicul coordonator de acolo a decis să-l trimită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, pentru investigaţii.
”Pe timpul dializei nu mai aveam aer. După ce m-au decuplat de la aparate mi-au făcut trimirere la Urgenţă pentru a face analize”, povesteşte bunicul.
A stat opt ore pentru un consult care se face în 10 minute
Aproape de ora 1, maşina de dializă îl lasă pe bunic la Urgenţa celui mai mare spital din Sibiu. I se ia sânge pentru analize, face radiografii. Cât aşteaptă rezultatele la analizele de sânge, medicul decide că este necesar şi un consult de cardiologie, motiv pentru care bunicul este dus pe cărucior, de către un brancardier, la Urgenţa Cardiologică, aflată într-o altă clădire.
”Aici mi-au spus că e un singur doctor, să aştept până vine că are o urgenţă. Să fi fost pe la ora 4. Brancardierul m-a lăsat cu căruciorul pe hol la Cardiologie. A trecut cam o oră, a apărut alt cărucior, cu pacientă, cu o femeie brancardier. A intrat înainte, pe mine m-au lăsat pe hol. Doctorul a plecat iarăşi, a ieşit asistenta, mi-a spus «Ce vreţi, să vă consult eu, dacă doctorul nu este?»”, povesteşte, încă şocat de experienţa trăită, bunicul.
La un moment dat, s-a trezit lângă el cu brancardierul care îl adusese, îmbrăcat în haine de stradă, terminase serviciul, pleca acasă. ”N-aţi intrat încă?”. Într-un final, a reuşit să inte la consult, undeva pe la 7, crede bunicul. L-a consultat medicul, i-a dat o trimitere pentru consult de boli pulmonare, apoi s-a întors la Urgenţă.
”Am mai stat la Urgenţă încă vreo oră, apoi m-a chemat doamna doctor, să mă duc acasă. Cu ce să mă duc acasă? Nu am bani, aici nu am pe nimeni, ce să mă ştiu face?”, povesteşte bunicul. La fişier, unde s-a dus să-şi ia hârtiile, bunicul, pacient dializat, a întrebat dacă nu cumva este vreo salvare care vine de la Agnita, să-l poată duce înapoi acasă. ”Doamna de acolo mi-a spus «Mergeţi la domnul doctor, cunoaşte o salvare privată care să vă ducă acasă». Bineînţeles că nu aveam niciun ban la mine. Şi nu m-am dus la doctor, ce să fac”.
Văzând că nu are nicio şansă să ajungă cumva acasă bunicul, care abia se poate deplasa singur câteva zeci de metri, s-a aşezat cuminte pe un scaun din Urgenţă. Era în jur de 9 seara, când i s-a închis fişa, la 8 ore de când a ajuns la spital pentru nişte analize de sânge, nişte raze şi un consult cardiac. ”M-am aşezat pe scaune, crezând că vine cineva. M-am gândit la urmă că dorm acolo, pe hol la Urgenţă. După aia am zis că poate ies în curtea spitalului, în parc acolo la spital sunt bănci, mă gândeam că mă duc şi mă pun acolo, până dimineaţă”, povesteşte bunicul.
Familia a ”înroșit” telefoanele
În timp ce bunicul stătea ore întregi pe holurile spitalului de la Sibiu acasă, la Agnita, toată lumea a intrat în panică. În jurul prânzului, pe la 1, Cornelia Cernea, soţia lui, a primit un telefon de la centrul unde bunicul face dializă. I s-a explicat că a fost trimis la spital pentru investigaţii şi că, dacă nu ajunge sâmbăta acasă, să nu intre în panică, să sune la Urgenţă să vadă unde a fost trimis. Bunicul şi bunica sunt oameni simpli. Foşti poştaşi amândoi, rămaşi apoi şomeri, trăiesc doar din pensia bunicului, câteva sute de lei.
Asta nu i-a împiedicat însă să crească doi nepoţi gemeni, copiii fiului lor, luaţi cu hotărâre de la instanţă după ce părinţii i-au abandonat. Îi cresc cu toată dragostea, chiar dacă sunt zile întregi când numai bunica ştie cum se descurcă să poată pune ceva pe masă. Cum banii sunt extrem de puţini, nici poveste de telefon mobil pentru bunicul. În jur de 5, 5 şi un pic după amiaza, bunica sună pentru prima dată la Urgenţă. I se spune că nu e acolo, că a fost trimis la Cardiologie. Sună acolo. ”Mi-au spus că nu au pe nimeni, să sun peste jumătate de oră, poate n-a ajuns. Am sunat a doua oară, apoi a treia oară la Cardio, pe al 7, mi-au spus că nu-i acolo. Pe la 7 jumate mi-au spus că l-au trimis la boli pulmonare”, povesteşte bunica. Cum nimeni nu reuşeşte să afle unde s-a ”pierdut” bunicul, aflat totuşi într-un spital public, familia ”înroşeşte” telefoanele. ”Între timp a mai sunat şi fiica mea şi la Urgenţă şi la Cardiologie şi la boli pulmonare. A sunat şi sora mea din Sibiu, la fel al Urgenţă, la Cardio, la boli pulmonare. A sunat şi băiatul din Spania, şi i-au spus c la 9 a plecat din spital”, povesteşte bunica. Disperată, în jur de 10 seara, sună a nu ştiu câta oară la Urgenţă. ”Mi-au spus că de acolo a plecat. El, om bolnav, cu dializă, cum să plece? În Urgenţă am sunat într-una, şi mi-au spus să nu mai sun, că nu e acolo”, rememorează bunica.
Între timp, disperată, fiica sună inclusiv la Poliţie.
Bătaie de joc
La 12 noaptea, cumnatul soţilor Cernea, care locuieşte în Sibiu, pleacă de-acasă în căutarea bunicului. Bate autogara, iar la rând toate parcurile din apropierea spitalului. Într-un final, se gândeşte să intre totuşi până la Urgenţă. Era în jur de 1 noaptea când îl găseşte pe bunic stând cuminte pe scaun, în Urgenţa unde familia dăduse nenumărate telefoane şi i se spusese că bunicul a plecat. ”Nu m-a întrebat nimeni nimic de la 9, de când mi-au dat actele, până a venit cumnatul. Măcar dacă anunţau prin megafon vă caută, veniţi să vorbiţi. Am stat acolo de nu mai puteam”, încheie amar bunicul.
Când şi-a văzut cumnatul, i s-au umezit ochii. ”I-au dat lacrimile când l-a văzut, parcă l-a văzut pe Dumnezeu”, povesteşte, şi ea cu lacrimi în ochi, bunica. A rămas la cumnat, peste noapte, iar a doua zi, când s-a întors la Agnita, în apartamentul modest al unui bloc din oraş, i-a spus bunicii că are impresia că a intrat într-un palat.
”Nici n-a mâncat, nu i-a mai trebuit nimic. Şi-au bătut joc de el, săracul, nu mai ştia ce-i cu el. Cred că vreo 20 de telefoane am dat numai eu, peste tot, plus că a sunat fiica mea, sora mea, băiatul din Spania. L-au chinuit, şi fără medicamente a stat, nu i-au dat nimic, şi el ia zilnic medicamente”, încheie, cu amărăciune, bunica. Vezi aici ce răspuns au oferit cei de la Spitalul Județean Sibiu, legat de această situație.
