Spitalul European Polisano aniversează trei ani de la deschiderea secţiei de neurochirurgie, perioadă în care echipa de medici a operat 1.142 de pacienţi cu maladii ale sistemului nervos central şi periferic. Pentru a marca acest eveniment, spitalul a organizat, în perioada 1-2 iulie, simpozionul ştiinţific internaţional „Neurochirurgia Mileniului 3”, unde au conferențiat nume grele din neurochirurgia mondială.
Spitalul European Polisano continuă seria de simpozioane internaţionale menite să contribuie la îmbunătăţirea serviciilor medicale din România prin prezentarea unora dintre cele mai revoluţionare practici medicale la nivel mondial – un aspect susţinut şi promovat încă de la preluarea conducerii grupului de către Av. Dr. Remus Borza.
De la înfiinţare, în cadrul Secţiei de neurochirurgie, s-au consemnat două premiere naţionale: rezecția tumorală folosind tehnica prin fluorescență indusă de acidul 5-aminolevulinic (preparatul Gliolan), efectuată ulterior unui număr de 30 de pacienţi, respectiv tratamentul minim invaziv al nevralgiei trigeminale folosind compresiunea cu balon. De asemenea, printre cele mai mari performanţe ale secţiei se numără realizarea cu succes a unor proceduri minim invazive de ultimă generaţie – tratamentul chirurgical al tumorilor de hipofiză prin abord endoscopic transnazal transsfenoidal, tratamentul endovascular al malformaţiilor vasculare ale sistemului nervos şi efectuarea intervenţiilor chirurgicale complexe în sfera vertebro-medulară, incluzând tumori medulare, vertebrale şi reconstrucţii vertebrale.
În cei trei ani de la deschiderea secției, echipa medicală a operat pro-bono peste 30 copii suferind de malformaţii congenitale ale sistemului nervos – hidrocefalie, tumori cerebrale sau tumori spinale – copii care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse sau din centre de plasament.
„În ultimii ani, conceptul de neurochirurgie minim invazivă, „Key-Hole Neurosurgery“ şi dezvoltarea tehnologiei ne-au deschis noi orizonturi, ne-au ajutat să creştem siguranţa actului chirurgical şi să îmbunătăţim prognosticul pacienţilor noştri. Mai ales că, de la an la an, numărul pacienților cu afecțiuni neurologice a crescut; la noi vorbim de o creștere de peste 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. În cadrul Spitalului European Polisano investim permanent în aparatura modernă şi în pregătirea echipei de medici, pentru a aborda patologia neurochirurgicală la cel mai înalt nivel şi în condiţii de maximă siguranţă. În viitor, vom continua pe calea inovaţiei şi autodepăşirii, implementând în continuare cele mai bune practici la nivel internaţional”, a declarat dr. Claudiu MATEI, medic primar neurochirurg şi şeful Secţiei de neurochirurgie a Spitalului European Polisano.
În cadrul simpozionului „Neurochirurgia Mileniului 3” s-au dezbătut unele dintre cele mai de actualitate subiecte în neurochirurgie – fluorescența indusă de 5-ALA, neuroanatomia 3D sau neuronavigația, iar printre invitaţii de renume care au susţinut lucrări în cadrul evenimentului s-au numărat prof. Nabeel S. Alshafai – preşedintele Comitetului Educaţiei Post-Universitare al Asociaţiei Europene a Societăţilor de Neurochirurgie, neurochirurg şi chirurg spinal la Spitalul Universitar Antwerp, prof. Pablo Gonzalez – co-director al cursului de Neuroanatomie 3D, neurochirurg la Spitalul Universitar Alicante, prof. Marcel Ivanov – neurochirurg şi chirurg spinal la Spitalul Regal Hallamshire, Sheffield, Asis. Univ. Cristian Dimitriu, medic specialist neurochirurgie, medic principal – adjunct al Șefului de Serviciu de Neurochirurgie al Spitalului Militar Val-de-Grâce, Paris şi prof. dr. Ştefan Ioan Florian – şeful clinicii de neurochirurgie Cluj-Napoca, vicepreşedinte al Societăţii Române de Neurochirurgie. Programul evenimentului a inclus atât prezentări teoretice, cât şi transmisii live din sălile de operaţie, alternate cu prezentări de studii de caz.
Secţia de neurochirurgie a Spitalului European Polisano funcţionează, încă de la deschidere, după un concept terapeutic modern, fiind organizată după modelul german, în două centre: “Centrul de chirurgie a capului şi gâtului”, cu o echipă de neurochirurgi, oftalmologi, medici ORL, chirurgi specialişti în chirurgia oro-maxilo-facială, neuroradiologi, neurofiziologi, psihologi şi un “Centru de chirurgie spinală”, cu o echipă compusă din neurochirurgi, ortopezi şi radiologi. BRAIN TEAM reprezintă echipa implicată în tratamentul afecţiunilor cerebro-vasculare, unde activează medici cu experiență vastă în neuroradiologie, neurochirurgie şi anestezie: Dr. Claudiu Matei, medic primar neurochirurg, Dr. Sofia Nistor, medic specialist neurochirurg, specializată în Franța și Elveția; Prof.Dr. Ștefăniță Dima, medic primar radiologie și imagistică medicală (președintele Comisiei de dezvoltare a Neuroradiologiei Intervenționale în Europa Centrală și de Est), cel care a realizat în premieră națională primul caz de embolizare a unui anevrism cerebral, Dr. Paul Flore, medic specialist neurochirurg, specializat în Franța și Belgia, Dr. Dan Filip, medic primar neurolog, supraspecializat în neurofiziologie, Dr. Iulia Dancu, medic specialist anestezie și terapie intensivă, supraspecializată în neuroanestezie în centrul din Sheffield, Marea Britanie.