Omul care face cel mai bun gulyas din lume a venit la Sibiu. Și-a dezvăluit secretele

gulyás

Zilele Hungarikum au oferit sibienilor din nou, cele mai bune gulyas-uri. A fost concurs de gătit, dar cel care a jurizat a știut ce face. Este supranumit ”regale gulyas-ului”, și are câteva secrete. Și în bucătprie, și în viață.

„Fac pogăci de gulyas. Eu am inventat chestia asta. Reţeta este secretă dar astăzi o voi divulga pentru dumneavoastră, aici, la Sibiu. Pui unt, făină, sare, smântână şi drojdie. Coca se dospeşte, după care se întinde, pun cremă de gulyaş şi puţină cremă de untură pe trei straturi. Repet asta de 3 – 4, puând pastă specială de gulyaş. Apoi o bag în cuptor de lemne. Niciodată nu folosesc altceva decât cuptorul cu lemne. Respect tradiţia şi încearc să o implementez”, a declarat Sándor Csányi.
Întrebat de ce este el cel mai bun bucătar de gulyas din Europa şi poate chiar din lume, Sándor Csányi a spus că totul se trage de la un caricaturist, dar mărturiseşte şi că e pasionat « de gulyas şi de unguroaice”.
“E o istorie foarte interesantă. Eu sunt îndrăgostit de gulyas. Am două iubiri : gulyas-ul maghiar şi unguroaicele. Acum 20 de ani am început să mă ocup de gulyas şi am fost la foarte multe emisiuni tv ca să prezint reţeta. A venit un caricaturist şi a creat o caricatură prin care eram numit bucătar deosebit. Numele meu este Sándor Csányi şi sunt regele gulyas-ului”, a povestit Sándor Csányi.
Chiar şi ceaunul în care găteşte are o poveste specială: este singurul din lume şi a fost făcut după un model descoperit în urmă cu mulţi ani, din epoca avarilor.
„Ceaunul are o istorie a lui. Îl am de vreo 15 ani. E un ceaun din timpuri străvechi, din perioada avarilor. A fost găsit cel original şi un creator mi-a făcut o copie fidelă cu cel descoperit. Ceaun de acest fel există unul singur în lume. În el gătesc eu”, a mărturisit ungurul specialist în gulyas.
Acesta a făcut parte din juriul concursului, iar până la începerea competiţiei, a povestit secretul celui mai bun gulyas.

Omul care face cel mai bun gulyas din lume a venit la Sibiu. Și-a dezvăluit secretele

gulyás 2016
„Cel mai bun ceuan e din fontă. E bun şi din cupru, dar eu zic că cel din fontă este cel mai bun. Cel mai important este să fie carnea de foarte bună calitate, de vită ce creşte pe păşune, hrănită natural. Se pune ceapă, sare, chimen, paprika. Gulyas-ul se poate face şi din carne de berbec. Strămoşii noştri au ţinut două animale : berbec şi vita. Cu carne de berbec sau de vită de bună calitate iese cel mai bun gulyas”, a mai spus Sándor Csányi.
Organizatorul evenimentului „Zilele Hungarikum, Levente Serfőző, preşedintele Asociaţiei Maghiare din Sibiu – HÍD, a declarant că cel care va câştiga premiul cel mare la Sibiu va participa, în perioada 8 – 11 septembrie la cel mai mare Festival de Gulyas din Europa, care este organizat chiar de Sándor Csányi şi la care participă peste 500 de concurenţi.
„Departajarea în concursul de gulyas de la Sibiu se face pe baza a trei elemente principale: gustul, forma şi prezentarea generală. Fiecare echipă are posibilitatea să pună murături sau ce au ei de pus în plus. Mai ales gustul este important, el diferenţiază ceaunele de gulyaş. Mă bucur că îl avem pe domnul Sándor Csányi, din Szolnok, care este numit regele gulyas-ului în Ungaria. Tot el organizează cel mai mare festival de gulyaş din Europa, dar poate şi din lume”, a precizat Levente Serfőző, preşedintele Asociaţiei Maghiare din Sibiu – HÍD.

Sursa www.mediafax.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică