Final de săptămână canicular și cu disconfort termic. Meteorologii avertizează

canicula

Vremea contină să fie extrem de schimbătoare și să treacă de la o extremă la alta. După ce ploile au făcut ravagii în mare parte din țară, la finalul acestei săptămâni se anunță temperaturi extreme.

Potrivit meteorologilor, în zilele de 1 și 2 iulie, vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară în vestul și în sudul țării, iar disconfortul termic se va accentua treptat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși, vineri, pragul critic de 80 de unități, local în sud, sud-est și izolat în celelalte regiuni, iar sâmbătă, 2 iulie, în cea mai mare parte a teritoriului.
„Îndeosebi în zonele de deal și de munte, mai ales în cursul după-amiezelor și al serilor, vor fi averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. Începând de duminică, 3 iulie, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua și va cuprinde majoritatea regiunilor”, avertizează meteorologii.
Sursa www.agerpres.ro

Ultima oră