Cioloș a dat o veste importantă despre autostrada Sibiu - Pitești. A stabilit și termene!

Autostrada_A21

Prim ministrul Dacian Cioloș dă asigurări că studiul de fezabilitate pentru autostrada Sibiu- Pitești va fi finalizat până la finalul acestui an, urmând ca în 2017 să se organizeze licitația pentru desemnarea constructorului. Lucrările efective vor începe abia în 2018, asta dacă totul metrge conform planului.

Aflat, joi, în vizită la Uzina Automobile Dacia de la Mioveni, prim-ministrul a declarat:
“Ştiu că aici este unanimitate, atât conducerea Uzinei Dacia, cât şi muncitorii (sindicatele) sunt direct interesaţi de avansarea proiectului autostrăzii Piteşti – Sibiu. Am confirmat conducerii Uzinei că acest proiect rămâne în priorităţile pe care le avem în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi. Avem şi finanţarea. Obiectivul nostru este să finalizăm studiul de fezabilitate (SF), care, după cum ştiţi, din cauza modului defectuos cum el a fost gândit şi licitat de la început a trebuit să prelungim contractul pentru finalizarea lui”.
Dacian Cioloş a adăugat că are în plan să finalizeze SF până la sfârșitul anului.
“Obiectivul nostru este să finalizăm studiul de fezabilitate, care, după cum știți, din cauza (…) modului defectuos în care el a fost gândit și licitat de la început, a trebuit să prelungim contractul pentru finalizarea lui. Obiectivul nostru este ca până la sfârșitul anului să avem un studiu de fezabilitate bun, consistent, care să ne permită apoi un proiect tehnic și construcția autostrăzii, în așa fel încât să putem să menținem calendarul pe care îl avem în master planul de transporturi”, a explicat Cioloș.
Prim-ministrul a mai spus că proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești va face parte și din legea centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
“Acest proiect de autostradă va fi și parte a legii centenarului, care va avea o componentă de infrastructură prioritară pentru România dedicată centenarului. (…) Legea centenarului va sublinia nu doar prioritatea acestor proiecte, dar și un cadru instituțional, administrativ, care să permită accelerarea acestor proiecte de investiții. Deci, din acest punct de vedere, întrebarea care se pune nu mai este dacă autostrada Pitești – Sibiu va fi construită, ci cât de repede vom reuși să finalizăm acest proiect, care este o prioritate”, a mai afirmat premierul Cioloș.
În acest ritm, a în anul 2017 va fi lansată licitația pentru constructor, astfel că lucrările vor începe în 2018.
De altfel, potrivit unui document al Ministerului Fondurilor Europene (MFE), segmentul de autostradă Sibiu – Pitești va costa peste 1,67 miliarde de euro şi va fi finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Vechiul Studiu de Fezabilitate întocmit în anul 2008 a fost aruncat la coșde CNADNR şi scos la licitaţie un altul. Tertipul se numeşte “revizuire” şi a costat peste 8,7 milioane de euro, cu TVA.
Licitaţia a fost lansată în vara lui 2014 iar câştigătorul a fost anunţat în februarie 2015: Asocierea SPEA Ingegneria Europea SA Milano Italia Sucursala Bucuresti & Tecnic Consulting Engineering Romania SRL.
Contractul semnat pentru o perioadă de 1 an şi 5 luni prevedea predarea “pe bucăţi” a studiului, prima parte în 15 decembrie 2015, pentru Secțiunea 1 (10,3 km) Sibiu – Boița șiSecțiunea 5 (30,7 km) Curtea de Argeș – Pitești.
În 15 iulie 2016 urmează să fie predat studiul pentru Secțiunea 2(26 km) Boița – Racovița, Secțiunea 3 (20 km) Racovița – Văleni, Secțiunea 4 (29,6 km) Văleni – Curtea de Argeș și Secțiunea 6 DN 73

Cioloș a dat o veste importantă despre autostrada Sibiu - Pitești. A stabilit și termene!

C Tigveni – Râmnicu Vâlcea.

Sursa www.secundatv.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică