În afară de gravul accident de pe DN1 de la Apoldu de Sus, marți dimineață în intervalul orar 7.00 – 8.00, au mai avut loc două accidente, în municipiul Sibiu și respectiv la Miercurea Băi, pe DN1.
În municipiul Sibiu accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni din dreptul benzinăriei Aral de pe șoseaua Alba Iulia, în jurul orei 7.30. La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri și SMURD de la ISU Sibiu. Cel puțin o persoană este rănită.
Un alt accident rutier a avut loc la Miercurea Băi, pe DN1, acolo unde un TIR a intrat în coliziune cu un microbuz de marfă. Două persoane au fost rănite, din care una a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția celor de la descarcerare. Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.Reamintim că tot marți dimineață la Apoldu de SUS a avut loc un grav accident în urma căruia o persoană a murit și alte patru au fost rănite. (DETALII GĂSIȚI AICI). Foto: Info Trafic Jud. Sibiu