Ședință cu ușile închise la Consiliul Județean Sibiu. Daniela Cîmpean s-a întâlnit cu angajații instituției!

sedinta interna angajatiAngajaţii Consiliului Judeţean Sibiu au fost convocaţi luni dimineaţa la o scurtă întâlnire cu noua conducere a instituţiei. Doamna preşedinte Daniela Cîmpean a dorit să ia un prim contact cu angajaţii instituţiei pentru a le detalia modul în care doreşte să se desfăşoare activitatea la Consiliul Judeţean Sibiu.

Secondată de vicepreşedintele Wiegand Fleisher, de secretarul judeţului Mihaella Cristina Linde şi de Constantin Şovăială, consilier în cabinetul preşedintelui, Daniela Cîmpean a spus că vrea să facă o echipă bună care să se sudeze în timp.
„Cred că şi într-o instituţie publică poate să existe performanţă şi majoritatea oamenilor cu care eu am colaborat în perioada când am fost consilier judeţean sunt oameni profesionişti. Vreau să nu vă fie frică să vorbiţi. Vă aştept să veniţi cu ideile cele mai bune pentru a ne organiza cât mai bine activitatea. Vreau un climat bun la Consiliul Judeţean şi vreau să nu veniţi la serviciu cu teamă. Şefii şi directorii nu au drepturi mai multe, ci responsabilităţi mai multe. Nu aveţi nevoie de intermediari pentru a ajunge în biroul meu pentru a discuta problemele de serviciu pe care le întâmpinaţi”, a spus Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.
Pentru eficientizarea activităţii, preşedintele Daniela Cîmpean a recomandat ca acelaşi limbaj liniştit şi aceeaşi atitudine liniştită, europeană pe care ea le foloseşte să fie preluate de către toţi angajaţii, iar relaţia cu cetăţenii care apelează la serviciile Consiliului Judeţean Sibiu să fie una bazată pe respect şi pe promptitudine. „Nu concep ca cineva dintr-un birou să fie cocoşat de treabă, iar altul să nu facă nimic. Trebuie să lucrăm în echipă. Un rezultat bun pentru echipă este un rezultat bun pentru fiecare în parte şi vă dezvăului că voi căuta soluţii ca să recompensez performanţa şi pe cei dintre dumneavoastră care îşi dau tot interesul”, a mai adăugat Daniela Cîmpean.
La rândul său, vicepreşedintele Wiegand Fleisher a spus că se bucură să formeze o echipă împreună cu conducerea instituţiei, dar şi cu angajaţii „Imaginea fiecăruia dintre noi creeză imaginea întregii echipe, iar dacă toţi ne facem datoria, imaginea instituţiei va avea de câştigat”.

Ultima oră