Încep prin a spune că rămân susținător fervent al proiectului Uniunii Europene, ca o formulă optimă pentru conviețuirea atâtor popoare, cu tradiții, culturi și mentalități atât de diferite. Alternativa este numai revenirea la formula clasică europeană, a fărămițării de state, între care cele mai multe sunt dependente de „înțelegerile” la care pot ajunge cele puține și puternice. Marile imperii au dispărut firesc, la sfârșitul primului război mondial, ca o dovadă că deveniseră anacronice. Dar a urmat al doilea măcel global, în urma căruia Europa s-a împărțit între statele puternice și cele slab dezvoltate „îmbolnăvite” de virusul comunist. Experiența a durat aproape o jumătate de secol, timp în care statele puternice au creat UE, ca soluție de împăcare a diferendelor istorice dintre ele. Au întreținut, însă, un „război rece” cu suratele comuniste, care, cu timpul, s-au îmbolnăvit și mai grav sub stăpânirea lui „Big Brother”, de la Moscova. Șansa acestora a venit abia în 1989, după ce s-au eliberat, și cele mai multe au bătut la poarta UE. Și de-atunci, se chinuiesc, fiecare după puteri, să reducă, în interiorul Uniunii, decalajele față de partenerele occidentale.
Formula conviețuirii în UE, oricât de generoasă ar fi fost ca ofertă, nu putea asigura saltul rapid al dezvoltării părții ei ex-comuniste. În schimb, extrem de repede a generat nemulțumiri în partea occidentală. Nici n-ar fi fost posibilă trecerea comodă peste decalajul creat în jumătatea de veac a perioadei „reci”. Pe acest fond au început crizele noii UE. În plus au apărut încordarea relațiilor cu Rusia și, în ultimul deceniu și jumătate, problema refugiaților și terorismul jihadist. Ei bine, în aceste condiții deosebit de grele și tensionante, sumar prezentate, a venit BREXIT-ul. Memoria scurtă le-a impus britanicilor „YES”-ul eliberării de greutățile și responsabilitățile noului val al integrării europene. Evident, mai sunt și alte contribuții, pe care le bănuiesc interesate de slăbirea UE, nicidecum de întărirea ei politică, economică și militară. Evident, mă gândesc la SUA și Rusia.
Așadar, am ajuns să discutăm despre primul exit din UE, după 60 de ani de la apariția ei. De ce cred că este începutul sfârșitului UE? Pentru „simplul motiv” că această tristă victorie a unor fanatici populiști britanici, precum Nigel Farage și Boris Johnson, va încălzi naționalismul șovin al extremiștilor din UE. Mă aștept la noi referendumuri, care le vor asigura populiștilor de toate națiile victorii politice, în țărișoarele lor. Cu toții vor încuraja masele să opteze pentru „exit”-uri. Motivul? Nu poate fi decât numitorul comun al populismului global de astăzi: „Să ne guvernăm singuri, în țara noastră, între granițele noastre!” Cum a declarat deja populista de serviciu a Franței, Marine Le Pen. Și, pe de altă parte, populiștii noștri (din Centrul și Estul Europei) nu vor rata momentul de derută provocat de BREXIT. (Să ne imaginăm cum ar fi reacționat, astăzi, CVT, după rezultatul din Anglia. La discursurile lui anti-europene, să adăugăm doar: „V-am spus eu?”, și ar ieși apelul demagogic ideal la ROMEXIT…)
Cauza majoră, datorită căreia se poate contura căderea UE, după principiu dominoului, este, în opinia mea, neîndeplinirea condiției fundamentale oricărei alianțe sau uniuni, parteneriate între oameni/comunități/popoare sau federații de state – spuneți-i cum vreți – este lipsa lucrării poporului într-un asemenea tip de conviețuire. Imaginată, acum 60 de ani, de elite, și începută de sus în jos, unificarea europeană a fost binefăcătoare doar pentru occidentul integrat deja prin trăiri religioase și mentalități civice apropiate. După ce au aderat și „țările de jos”, din Centru și Est, UE a dat de greul integrării unor populații înstrăinate, datorită experienței comuniste, de valorile spiritual-morale și civice ale Europei de altădată. Iar BREXIT-ul poate însemna: UE și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul. În viitor UE ori va dispărea sub loviturile democratice ale referendumurilor populare, ori europenii vor reinventa liturghisitor UE (leitos – popor, ergon – lucrare, în grecește), ca pe o lucrare a popoarelor care își spun creștine. Atunci drapelul cu cele 12 steluțe și imnul „Oda bucuriei” vor avea sens și conținut.
Oricum, după BREXIT, nimic nu va mai fi cum a fost.
