Victimele accidentului de la Perșani se află în rugăciunile credincioșilor din Ardeal

lumanare

Preoții din Mitropolia Ardealului se roagă pentru victimele accidentului de la Perșani, din județul Brașov. ÎPS Laurențiu Streza i-a îndemnat pe toți credincioșii să își îndrepte gândurile către cei are au pierit în urma evenimentului, dar și către familiile lor și către cei care au fost răniți.

„Aflând cu durere de accidentul petrecut în apropierea localității Perșani (jud. Brașov), Mitropolia Ardealului, prin Mitropolitul său IPS Sa Laurențiu Streza și preoții slujitori dimpreună cu toți credincioșii, își exprimă compasiunea, solidaritatea si sprijinul prin rugăciune și dragoste pentru victime și familiile acestora. Pentru că zilele care vor urma vor fi grele pentru familii și pentru copii, preoții și comunitățile ortodoxe din Mitropolie au primit îndemnul de a adresa rugăciuni speciale în cadrul slujbelor și a Dumnezeieștilor Liturghii. Rămânem cu durere și dragoste, uniți în Hristos Iisus, Dumnezeul Cel Viu. Celor adormiți, veșnică odihnă ! Celor răniți, putere și Har !”, se afirmă într-un comunicat transmis vinery.
Un microbuz înmatriculat în județul Iași a fost implicat, vineri, într-un accident rutier pe DN 1 în zona localității Perșani. Autovehiculul a acroșat, în timp ce se deplasa în direcția Sibiu venind dinspre Brașov, un parapet de beton care separă sensurile de mers într-o curbă la dreapta, răsturnându-se pe celălalt sens de circulație, a spus Liviu Naghi.
În urma accidentului patru persoane au decedat, între care și șoferul, alte 21 fiind preluate de către echipajele de ambulanță și transportate la spital, iar trei persoane nu au necesitat internarea.
Potrivit sursei citate, copiii aflați în microbuz aveau vârste cuprinse între 12 și 18 ani.
Un număr de 12 copii au fost internați la Spitalul Clinic de Copii Brașov.
Copiii care se aflau în autovehicul implicat în accidentul din județul Brașov erau de la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă și Palatul Copiilor din Iași și se duceau la un festival la Arad, a declarat, pentru AGERPRES, Camelia Gavrilă, inspectorul șef al ISJ Iași.
Sursa www.agerpres.ro

Ultima oră