TRAGEDIE - Patru persoane au murit si alte câteva zeci sunt rănite după ce un autocar s-a răsturnat (FOTO)

Accidentul s-a petrecut vineri, iar în urma a estuia patru persoane au decedat, iar alte 22 au fost ranite. Vorbim de un autocar ce s-a rasturnat în judetul Brasov.

image

Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 22 au fost rănite, dintre care 16 în stare gravă, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat, în dreptul localităţii Perşani din judeţul Braşov, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă instituind cod roşu de intervenţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Autocarul implicat în accidentul din Braşov aparţine Palatului Copiilor din Iaşi, iar pasagerii se deplasau la un concurs.
„Încă se face triajul şi evacuarea de la accident. Victimele vor fi dispersate la spitalele din Braşov“, a spus dr. Adriana Palaghiea, purtător de cuvînt al Ambulanţei Braşov.
Iniţial, echipajele de salvare anunţaseră că este vorba de 13 răniţi.
Ministerul de Interne anunţă că în autocar se aflau 27 de persoane, iar la faţa locului s-au deplasat 50 de pompieri şi paramedici SMURD şi 30 de poliţişti şi jandarmi care asigură zona pentru ca echipajele să poată transporta cât mai repede răniţii. Deocamdată, anunţă reprezentanţii ministerului, nu este nevoie de intervenţia elicopterului SMURD pentru preluarea răniţilor.

image

În judeţul Braşov a fost instituit cod roşu de intervenţie.
Potrivit primelor informaţii, în autocar se aflau aproximativ 30 de persoane, majoritatea copii.
“Este vorba despre patru persoane decedate, dintre care trei adulţi şi un copil, iar alte 13 persoane au fost rănite în accidentul produs în localitatea Perşani”, a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
În zonă a fost instituit cod roşu de intervenţie, iar un elicopter a fost pregătit să intervină.
„În momentul de faţă de la ambulanţă s-au deplasat în zonă patru echipaje. Din ce ne-au spus colegii, ar fi vorba de patru morţi, trei adulţi şi un copil, şi 14 răniţi. A fost instituit cod roşu de intervenţie. Acum se face trierea cazurilor şi vom decide cine va pleca cu elicopterul” a declarat Adriana Palaghia, purtător de cuvânt al Ambulanţei Braşov. Sursa: mediafax.ro

Ultima oră