Ești angajator și vrei stimulente financiare din partea statului? Iată ce trebuie să faci

bani

Angajatorii pot beneficia de anumite stimulente financiare (sub forma subvenţiilor şi facilităţilor din partea statului) dacă angajează în muncă absolveţi ai unei forme de învăţământ.

Astfel, angajatorii care încadrează în muncă, prin încheierea de contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ vor primi lunar, pe o perioadă de 12 luni (şi în cazul absolvenţilor cu handicap pentru o perioadă de 18 luni), pentru fiecare absolvent:

Ești angajator și vrei stimulente financiare din partea statului? Iată ce trebuie să faci

– o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
– o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
– o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare este de 500 de lei.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
Aceşti absolvenţi pot fi încadraţi o singură dată pentru fiecare formă de învăţământ, în termen de 12 luni de la absolvirea studiilor.
De aceste stimulente financiare beneficiază angajatorii care încadrează absolvenţi care, la data absolvirii studiilor, nu aveau raporturi de muncă sau de serviciu. Pentru a beneficia de această facilitate, angajatorul trebuie să încheie o convenţie cu agenţia de ocupare a forţei de muncă în termen de 12 luni de la absolvirea studiilor. În caz contrar, angajatorul nu mai poate beneficia de această facilitate, întrucât termenul de 12 luni menţionat anterior este unul de decădere.

Odată ce absolvenţii au fost încadraţi în muncă, angajatorii sunt obligaţi să menţină această angajare cel puţin 18 luni, în caz contrar fiind obligaţi, în anumite cazuri de încetare, să restituie în totalitate agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menţionat, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu.
În plus, în primele 18 luni în care aceşti absolvenţi sunt încadraţi în muncă, ei pot beneficia de o formă de pregătire profesională, organizată de angajator, în condiţiile legii, iar cheltuielile ocazionate cu această pregătire profesională pot fi suportate de către bugetul asigurărilor de şomaj, la solicitarea angajatorilor.
Atunci când angajatorii păstrează raporturile de muncă cu absolvenţii şi după terminarea perioadei de 18 luni, aceştia beneficiază, pe o perioadă de doi ani de la îndeplinirea celor 18 luni menţionate anterior, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane şi virate, conform legii.
Acest ajutor financiar se acordă la cerere, în termen de 90 de zile de la data aprobării cererii, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, atunci când angajatorul nu înregistrează debite provenind din neplata contribuţiilor sociale.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul A.J.O.F.M Sibiu, str. Morilor nr. 51 A, tel. 0269-230089.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică