FOTO Moment important din viață pentru actrita sibiancă Ioana Ginghină. A fost copleşită de emoții!

Frumoasa Ioana Ginghină a trăit un weekend perfect chiar acasă la Sibiu. Actrița a fost copleşită de emoțiile revederii cu colegii de clasă.

image

Au trecut 20 de ani de când Ioana Ginghină (38 de ani) a păşit ultima oară pe poarta Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr, din Sibiu. Zilele trecute, ea a revenit în curtea liceului, pentru a participa la reuniunea de 20 de ani de la absolvire.
„A venit toată generaţia 1996. Am fost primiţi de actualii elevi, care ne-au dat flori şi ne-au cântat Gaudeamus Igitur. Este copleşitor cum te cuprind emoţiile la un astfel de eveniment”, a delcarat Ioana.
Actriţa a mers pe jos de la casa părintească până la liceu, aşa cum făcea pe vremea când era elevă. Dimineaţă, au strigat catalogul la liceu, iar la prânz, cei din generaţia 1996 au mers la un local, unde au petrecut. „Acum două săptămâni, şi tatăl meu a avut reuniunea de 50 de ani de la absolvire. A studiat tot la Gheorghe Lazăr”, a povestit Ioana despre tatăl ei, Dan Ginghină (73 de ani).

image

„La intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului inca mai ai frustrari şi resentimente fata de nedreptatile şi umilintele prin care ai trecut, asa ca vii putin montat sa dovedesti ca ai reusit in viata, desi ai avut media 6 la chimie”, a povestit aceasta pe blogul ei personal. Foto: blogul Ioanei Ginghina.

Ultima oră