VIDEO Problemele continuă la autostrada Sibiu - Orăştie. Gafa de milioane de euro a statului român!

autostrada inchisa sibiu orastie (1)

Autostrada Sibiu-Orăştie a fost inaugurată cu mare fast înainte de alegerile prezidenţiale din 2014 şi închisă câteva luni mai târziu. De atunci discuţiile pe această temă nu contenesc, iar dezvăluirile despre cum s-a realizat acest tronson parcănu se mai termină. Acum, s-a aflat că statul român a pierdut 100 de milioane de europentru că nu a trimisla la Bruxelles explicaţiile privind unele nereguli constatate de experţii europeni.

Perspectiva pierderii unui sfert din finanţarea acordată de Comisia Europeană, 101 milioane de euro, s-a conturat încă de acum patru ani. Un raport de audit realizat de experţi europeni în martie 2012 arăta că toate cele patru contracte pentru construirea Autostrăzii Sibiu – Orăştie au fost atribuite ilegal.
Motivul: firmele câştigătoare au fost lăsate de autorităţi să depună acte la dosarele de licitaţie, după termenul limită. Potrivit procedurilor europene, statul român avea șase luni să conteste sancţiunea.
„Eu, în momentul în care am primit acest raport, această schiţă de raport, în 24 de ore am fost la Bruxelles, în 24 de ore eram deja în discuţii cu adjunctul de la DG Regio. Am prezentat toate argumentele noastre, într-o săptămână m-am văzut cu comisarul european de resort, i-am prezentat din nou toate argumentele, şi i-am spus că România se va prezenta şi îşi va susţine bineînţeles punctul de vedere”, declară Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor.
Ministerul Transporturilor a decis să facă propriul audit. Un contract de aproape 1,9 milioane de euro a fost atribuit firmei European Funds Invest.
Raportul de audit al Guvernului român nu a mai ajuns însă niciodată la Bruxelles. Daniela Drăghia, director la CNADNR în perioada respectivă, nici nu-și mai aduce aminte de documentul pentru care s-au plătit aproape 2 milioane de euro.
„Nu am cunoştinţă de un asemenea raport. Mulţumesc”, a răspuns Daniela Drăghia, fostă directoare a CNADNR.
Odată cu schimbarea de Guvern din mai 2012, conducerea Transporturilor a fost preluată de Ovidiu Silaghi. Noul ministru nu a mai trimis Comisiei Europene auditul propriu şi nici nu s-a mai prezentat la întâlnirile cu oficialii europeni stabilite de predecesorul său.
„Corecţiile nici măcar nu erau atât de grave în perioada aia, pentru că banii… plătea statul român diferenţa aia, dar banii rămâneau tot în coşul de program de transporturi. Deci puteau fi folosiţi pentru alte proiecte. Ăsta era avantajul acelui ciclu financiar”, a declarat Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor.
„Din nefericire, la acea întâlnire, la care eu am muncit luni de zile s-o organizez, n-a mai mers nimeni. Niciun raport n-a mai fost trimis. La întâlnirea la care trebuia să facă prezentarea cazului din câte ştiu eu n-a mai fost nimeni. Şi la finalul anului, binînţeles, corecţiile au fost adoptate în varianta Comisiei”, a spus Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor.
Singurul beneficiar al noului audit este firma care l-a realizat. Iulia Baz, actual director în Ministerul Fondurilor Europene, a fost acţionar şi administrator la European Funds Invest, alături de Constantin Lupu şi un offshore din Cipru.
Iulia Baz a refuzat un interviu filmat. A preferat sa transmită un punct de vedere scris: „Procedura s-a desfăşurat prin SEAP (n.r. – Sistemul Electronic pentru Achiziţii Publice), prin licitaţie deschisă. În perioada aprilie-august 2012, am lucrat în cadrul SC European Funds Invest SRL.”
Şeful echipei de experți care a realizat raportul, Alexis Gressier, nu ştie nici el ce s-a întâmplat cu raportul redactat de echipa sa.
„Acest raport a fost predat Autorităţii de Management care are competenţă pentru mai departe, pentru a investiga şi aplica corecţii financiare. N-aş vrea să comentez, şi nici nu ştiu, şi a trecut şi foarte mult timp, ce a făcut Autoritatea de Management cu fiecare dintre rapoartele pe care le-am făcut”, a spus Alexis Gressier, consultant.
În perioada în care făcea controlul, Alexis Gressier era un apropiat al celor mai importanţi oficiali din domeniul fondurilor europene. Se înrudise prin alianţă, la finele anilor 90, cu fostul ministru al fondurilor europene, devenit ulterior al Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi cu fosta soţie a acestuia, Florentina, care lucra la Ministerul Transporturilor – exact la unitatea care se ocupa de proiectele cu fonduri europene.
Alexis Gressier: Am fost naşul lui de cununie când s-a căsătorit, în 97 sau 98.
Reporter Digi24: Soţia dânsului lucra cumva la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport?
Alexis Gressier: A lucrat la Ministerul Transporturilor, da, multă vreme.
Reporter Digi24: Se suprapune perioada cu cea a acordării contractului către firma European Funds Invest?
Alexis Gressier: Nu ştiu să răspund.
Actualul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, susţine că autostrada Sibiu-Orăştie nu e singura cu probleme în ochii experţilor europeni, iar sumele pierdute s-au tot acumulat în ultimii cinci ani.

Sursa www.digi24.ro

Ultima oră