A inceput FITS 2016. RECOMANDĂRILE pentru acest weeken!

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu şi-a deschiscporțile pentru zece zile de culoare și magie! Peste 2500 de invitați din 70 de țări vor poposi pe străzile orașului pentru a aduce artele spectacolului în burg sub forma a 459 de spectacole și evenimente speciale!

image

Iată care sunt primele recomandări ale Președintelului FITS, Constantin Chiriac, pentru spectacolele la care – încă! – mai puteți găsi câteva bilete!

„Farmecul adânc al Rusiei” (Rusia, State Theatre of Nations), un spectacol în care modele teatrale complexe coexistă cu poveștile populare din Rusia provincială. Scenariul plin de viață și spirit, scris de Vasily Shukshin, alăturat unei distribuții de excepție și regiei precise semnată de Alvis Hermanis (Letonia) reprezintă rețeta perfectă. Caracterele complexe din povești sunt transpuse în reprezentații actoricești perfecte, în care fiecare personaj devine ușor de recunoscut de către public. Actorii nu intenționează să înfățișeze țăranii sovietici ai anilor ’70, ci mai degrabă încearcă, prin reconstituiri, să înțeleagă ce a determinat personajele să fie așa cum sunt. Astfel, prin umor și ironie se creează simboluri tragice ale relațiilor umane obișnuite, care sunt descrise într-un mod rar întâlnit în teatru.

„Imaculata lume a circului” (Elveția, Compania Finzi Pasca), este o producție de teatru de clovni, interpretată de doi actori cu experiență în lumea circului. Povestea urmărește două personaje, o actriță și un tehnician de scenă, care o asistă cu stângăcie și o ajută să creeze imagini care vor transporta publicul într-un univers suprarealist. Acești doi clovni întâmpină publicul și îi ghidează printr-un tărâm al memoriei, cu o finețe și o precizie remarcabile. În dialog cu împrejurimile, artiștii construiesc o lume în care lumina respiră pentru a amplifica emoțiile și pentru a concretiza o serie de scene ce își au rădăcinile în aceste universuri și geometrii candide, dar surprinzătoare. În această producție teatrală, estetica acestei companii se îmbină cu simplitatea, o simplitate care este însă presărată cu numeroase surprize.

„Antisocial” și „#minor”, ambele producții de excepție și de mare actualitate puse în scenă la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Dacă „Antisocial” a tratat, cu mare succes, relația elevi-profesori-părinți, „#minor” propune o radiografiere a relației dintre părinți și copii, cu o atenție specială îndreptată către abuzurile adulților. Cele două spectacole fac parte dintr-o trilogie semnată Bogdan Georgescu, iar „#minor” se joacă în premieră în cadrul FITS 2016.

Compania Third Arrangement va prezenta mâine seară, la Teatrul Gong, încă o reprezentație a spectacolului „Forța legământului”. În 1942, Bruno Schulz a fost asasinat de un membru Gestapo, în timp ce mergea să cumpere pâine. 70 de ani mai târziu, Teatrul Welminski și Third Arrangement au creat un spectacol inspirat din poveștile, desenele și viața lui, și din gândurile sale cele mai intime. Povestea începe cu deschiderea unei lumi uitate, care este brusc însuflețită. O gară prăfuită și veche, un sanatoriu rupt de temporalitate, căminul tatălui eroului principal, cuștile sale cu păsări gălăgioase și mizerabile și un grup de figurine de ceară abandonate de creatorul lor… În această lume îl întâlnim pe Josef, alter-ego-ul autorului nostru, Schulz. Un fiu în căutarea amintirilor despre tatăl său pierdut. Suntem conduși prin realitatea predestinată eroului și în fiecare scenă sunt introduse, una câte una, o multitudine de personaje efemere pe care Schulz le-a pus în calea sa. Tot mâine dimineață, în cadrul conferinței de presă de la ora 10, la Librăria Habitus vor fi prezenți Andrzej și Teresa Welminski.

La Cercul Militar, în următoarele trei zile puteți vedea o serie de spectacole inedite. „Antigona, durerea mea” prezentat de Teatro Centi va avea loc mâine la ora 23. Din măruntaiele războiului fratricid din Columbia și din ideea că din tragedie se naște filosoful spaniol, Maria Zambrano, compania noastră propune o Antigonă care își întâlnește întregul ei neam în mormânt. Epilogul care se desfășoară în locul unde Sofocle a părăsit-o pe Antigona: strămutat din viață și din moarte, mormântul se extinde și ajunge să reprezinte lumea și condiția umană. Antigona, prin etica sa intrinsecă și sentimentul ei de libertate, se întoarce să zguduie, prin sacrificiul ei, sistemul circulator al genealogiei sale. Pe scurt, ea încearcă să răspundă la o întrebare care o bântuie: „Compasiunea poate înflori acolo unde teroarea a sădit deșertăciune?” Un spectacol multidisciplinar cu un impact vizual puternic, care combină limbajul multimedia cu măști, text și muzică.

Hungry Sharks vă așteaptă cu spectacolul „#FOMO – frica de a pierde”. „#fomo” este o piesă de teatru și dans urban despre cum ne descurcăm cu lumile virtuale. Tehnologia devine tot mai rapidă și mai performantă. Avalanșa de informații care ne lovește în fiecare zi se amplifică constant și o infinitate de posibilități de conexiuni globale pot fi accesate oriunde, oricând, înspre avantajul sau dezavantajul nostru. Ce ne face să verificăm smartphone-urile toată ziua? Ce importanță are un profil virtual în realitate? Suntem doar umbre ale noastre?
Aceste întrebări îi ghidează pe cei cinci actori în cadrul „#fomo”. În piesă, aceștia experimentează cu aspecte constructive și distructive ale virtualității. Pe scenă, aceștia creează personaje, drame și scene, folosind stiluri de dans urban: Breaking, Popping, Locking, HipHop-Freestyle și House.

Și nu în ultimul rând, Company Chameleon ne arată „Frumusețea bestiei”, în pași de dans. Singura companie de dans din Manchester care produce spectacole și merge în turnee, susținând în jur de cincizeci de reprezentații pe an, Compania de Teatru și Dans Chameleon a fost înființată de Anthony Missen și Kevin Edward Turner în 2007. Spectacolele companiei insuflă viață istoriei, poveștilor și arhetipurilor, printr-un stil de mișcare puternic, dar expresiv, și printr-o abordare teatrală care pune dansul pe primul plan.
Cel mai recent spectacol al companiei Chameleon, „Frumusețea bestiei”, coregrafiat de Anthony Missen, reprezintă o viziune amuzantă, emoționantă și subversivă asupra unui grup de bărbați, dezlegând codurile nescrise de camaraderie și conformitate care îi unește pe aceștia. Cu o distribuție pur masculină, „Frumusețea bestiei” pune în evidență stilul axat pe mişcare fizică al companiei, combinând dansul, teatrul și muzica pentru a reflecta timpurile noastre.
foto: sibfest.ro

Ultima oră