Pe 12 iunie Organizatia E.M.M.A. comemoreaza copiii plecati dintre noi mult prea devreme. La Sibiu evenimentul se desfășoară în Curtea Bisericii Inaltarea Domnului – Bdul Mihai Viteazul incepand cu orele 17.30.
Pentru al 9-lea an consecutiv Organizația E.M.M.A. comemorează copiii plecați dintre noi mult prea devreme,duminică, 12 iunie 2016, începând cu ora 17:30.
Mii de părinți, în minim 16 orașe din țară și din străinătate, vor vibra cu dor și durere laolaltă, în memoria îngerilor ce nu pot fi uitați, în cadrul singurului eveniment de acest fel din România si cel mai mare din lume, Ziua Părinților de Îngeri.
Părinţii, apropiații acestora și susținătorii și voluntarii E.M.M.A. care vor lua parte la eveniment, coordonați și sprijiniți de fondatoarea organizației, Bianca Brad, vor aprinde lumânări în memoria copiilor care nu mai sunt printre noi şi vor înălţa simultan, în toate orașele, baloane colorate ca ritual simbolic de despărţire.
Când sufletul ți s-a înjumătățit, când rămâi doar cu dorul, când de multe ori cei din jur nu reușesc să înțeleagă până la capăt, când ai nevoie de un sprijin necondiționat, când întrebările nu sunt de ajuns și răspunsurile nu sunt suficiente, ai nevoie să îți amintești, să reînveți să zâmbești, să trimiți dragoste către Cer. Vino alături de noi și înalță un mesaj din inimă puiului tău, lasă-te ținut de mână de cei ce împart aceeași durere și privește cum mii de baloane acoperă orizontul.
În Sibiu evenimentul se desfășoară în Curtea Bisericii Inaltarea Domnului – Bdul Mihai Viteazul.
„Am ales aceasta frumoasa locatie, considerand-o ideala pentru evenimentul nostru. Ofera intimitate si, in acelasi timp, este accesibila celor care vor fi prin preajma noastra, fiind astfel,mai vizibili în ochii opiniei publice. Încet, încet lumea începe să înțeleagă care este rolul și misiunea noastră, si să privească cu alți ochi Părinții de Îngeri care nu doresc sa li se planga de mila, ci doresc empatie si respect fata de durerea lor si fata de copiii lor din Ceruri” a declarat Bianca Brad, fondatoarea Organizației E.M.M.A.
Ora de începere pentru toate evenimentele din țară va fi 17.30. Inaltarea baloanelor se va face la ora 18:00.