Badea Cîrțan ar fi mândru în aceste zile dacă ar mai fi în viață. Un urmaș de al său a fost ales primar în comuna din care acesta este originar.
Stră-strănepotul lui Badea Cîrțan, Vasilică Sorin Cîrțan, membru al Partidului Social Democrat, a reușit să ajungă primar al comunei Cîrțișoara, după ce a candidat pentru această funcție de trei ori, anunta agerpres.ro.
Inginerul Vasilică Sorin Cîrțan, în vârstă de 37 de ani, a fost în ultimii patru ani viceprimar al comunei în care se află și astăzi o pereche din opincile cu care Badea Cîrțan a făcut pe jos drumul până la Roma, ca să vadă Columna lui Traian.
Întrebat dacă Badea Cîrțan ar fi fost mândru să știe că un stră-strănepot de al său a ajuns primarul comunei, Vasilică Sorin Cîrțan a răspuns afirmativ. „Mi-am propus mai multe obiective, important este să vedem ce pot realiza. Nu vreau să fac promisiuni, vreau să realizez ceva, ce-i mai bun pentru Cîrțișoara și pentru cîrțișoreni”, a declarat Vasilică Sorin Cîrțan.
Acesta va conduce comuna renumită în România și în străinătate, datorită lui Gheorghe Cîrțan (Badea Cîrțan), cel în cinstea căruia există și un muzeu care-i poartă numele. Aici turiștii găsesc una dintre perechile de opinci purtate de Badea Cîrțan în drumurile sale până la Roma pe jos, dar și cărți aduse în desagi de acesta.
Stră-strănepotul Vasilică Sorin a ajuns primar la 37 de ani, în timp ce Badea Cîrțan la 45 de ani a ajuns la Viena, unde a văzut lucrarea lui Gheorghe Șincai, „Hronicul românilor și a mai multor neamuri”, iar lectura acestei cărți i-a însuflețit dorința de a confirma adevărul istoric prin probe concrete. L-a cunoscut și pe profesorul V.A. Urechia, președintele „Ligii Culturale a tuturor Românilor”, care i-a recomandat să citească Titus Livius.
După aceste lecturi, Badea Cîrțan a vrut să o vadă pe „mama Roma și mormântul tatălui Traian”. Și-a dus visul la îndeplinire, după o călătorie de 4.000 de kilometri, pe traseul Sebeș-Deva-Arad-Budapesta și apoi Viena-Salzburg-Udine-Veneția-Florența-Roma. A depus la baza Columnei pâine, sare și o brazdă de pământ din Transilvania. S-a reîntors de două ori la Roma, dar nu a putut ajunge în Spania, pentru a cunoaște întreaga familie latină. Prin călătoriile sale spre Roma, dar și prin cele de peste munți, purtând în desagi cărți românești, Badea Cîrțan a fost asociat deseori imaginii „pelerinului românismului”. A murit la 7 august 1911. Sursa: agerpres.ro