Sibiul ”vinovat” de premiera momentului România. Două femei conduc cele mai importante instituții politice!

fodorAlegerile locale de duminică, 5 iunie, au făcut ca Sibiul să producă prima victorie cu adevărat a femeilor în politica locală. Pentru prima dată în România, un consiliu județean va avea în frunte o femeie președinte. Tot pentru prima dată, de data aceasta în premieră la Sibiu, o femeie conduce administrația locală din postura de primar ales la urne.

Avocata Daniela Cîmpean, fostă consilieră județeană, îi urmează la conducerea CJ Sibiu, colegului ei de partid, Constantin Șovăială, care a condus interimar. Practic, Daniela Cîmpean este cea care a început demersurile legale, în urma cărora a fost demis fostul președinte social-democrat, Ioan Cindrea, anunta agerpres.ro. Noul președinte a CJ a declarat, joi, că aștepta ca votul cetățenilor să confirme că PNL este „principala forță politică din județul Sibiu”.
„Electoratul sibian este un electorat de Dreapta. Și în cursul campaniei electorale am știut că suntem principala forță politică din județul Sibiu, era de așteptat acest rezultat, însă așteptam ca și votul sibienilor să ne confirme”, a spus Daniela Cîmpean.
Aceasta promite sibienilor că vor avea parte de dezvoltare economică și că va susține proiectul privind construirea unui spital județean nou.
„O să le fac sibienilor fix ce le-am propus din programul nostru la Consiliul Județean Sibiu. O să fac un pas spre o administrație modernă, profesionistă, dinamică, mai aproape de cetățean. Toate proiectele sunt proiecte care să vizeze în primul rând dezvoltarea economică a județului Sibiu. Toate promisiunile pe care le-am asumat, ni le-am asumat și le vom duce la bun sfârșit. Este cunoscut proiectul nostru pentru un spital județean nou, îl susținem în continuare așa cum am declarat de la începutul campaniei, este un proiect prioritar pentru Consiliul Județean Sibiu”, a promis Daniela Cîmpean.campean daniela 2
Ea va conduce CJ Sibiu, împreună cu vicepreședintele PNL, Marcel Luca și cel de la FDGR, Wiegand Fleischer, au anunțat luni seara, liderul județean al PNL Sibiu, Raluca Turcan, respectiv cel al FDGR, Martin Bottesch.

VIDEO – FDGR confirmă alianța cu PNL la Consiliul Județean si Primăria Sibiu. Detaliile pactului!

Fodor, primar ales la urne
Dacă la CJ Sibiu, liberala Daniela Cîmpean preia conducerea pentru prima dată, în fruntea Primăriei Municipiului Sibiu rămâne economista Astrid Cora Fodor (FDGR), care, până la alegeri, a îndeplinit funcția de primar interimar.
Întrebată luni cum va colabora cu noua președintă a CJ Sibiu, Astrid Cora Fodor a răspuns că o cunoaște destul de puțin pe Daniela Cîmpean, dar că este convinsă că e „o persoană motivată, integră, care dorește ca lucrurile acolo să meargă bine”. „(…) eu nu văd niciun impediment în ceea ce privește colaborarea cu doamna Cîmpean. Eu nu sunt o adeptă acelei concepții feministe că femeia trebuie să fie peste tot și oriunde, dar dacă femeia este în stare și poate dovedi că poate să facă ceva, atunci să facă. Aceleași drepturi, dar și aceleași obligații. Și cetățenii pot să aibă aceleași pretenții de la noi, ca și de bărbații, în ceea ce privește realizările și capacitățile profesionale”, a precizat Astrid Cora Fodor.

VIDEO – PNL a anuntat ca Daniela Cimpean o sa fie viitorul presedinte al Consiliului Judetean Sibiu. Se face alianta cu FDGR!
Ea s-a bucurat de susținerea la vot și a etniei rrome, care, în frunte cu autointitulatul rege Dorin Cioabă, au renunțat să mai voteze candidații bărbați și au votat o femeie primar.
„Pentru rromii din Sibiu am același mesaj ca pentru toți cetățenii, pentru că eu nu fac deosebire nici între români, nici între germani, nici între rromi, nici între unguri, pentru mine toți au aceeași valoare ca cetățeni și mă bucur că au votat pentru mine, pentru că eu am fost dintre cei care au participat la 80% dintre evenimentele lor, le cunosc obiceiurile și cutumele”, a spus Astrid Cora Fodor. Sursa: Agerpres.ro

Ultima oră