Nu e glumă! E, după mine, un adevăr. La sfârșitul unei campanii electorale „ca apa de ploaie”, cu două zile înainte de scrutin, a venit adevărata apă de ploaie să ne arate unde ne aflăm. Și ne-a găsit, așa cum ne-am obișnuit să fim, nepregătiți să-i facem față. Și nu de ieri, de azi, ci din totdeauna. Sau, la rigoare, de aproape o jumătate de veac, de la primele inundații catastrofale cunoscute de ultimele generații. S-a întâmplat în 1970, apoi, din nou, în 1975, pentru ca de-atunci, aproape în fiecare an, apele țărișoarei au fost „umflate”, peste noapte, de ploi abundente. Nu ne rămâne decât să sperăm că nu vor fi, din nou, inundații catastrofale. Evident, problema nu e a rețelei naturale hidrografice, una din cele mai bogate din Europa. Problemele sunt ale societății noastre, obișnuită să-și rezolve interesele mari cu soluția tradițională: „apă de ploaie”. Motiv pentru care, și în această dimineață, ne-am trezit cu imagini parcă scoase din arhiva televiziunii unice din anii 70: viituri nervoase pe ulițe de sate; case mișcate pe maluri de râuri, ca niște cuburi de joaca unor copii năzdrăvani; bătrâni duși pe brațe de jandarmi și eternele pârâiașe adunate de ploi în adevărate râuri apărute ad-hoc. Aici ne aflăm, cum am zis, cu două zile înaintea programatei manifestări a democrației noastre, la sate, comune și orașe. Acolo unde vinerea alegerilor a găsit inundate multe din gospodăriile moldovenilor cu drept de vot.
Așadar, încheiem campania electorală, cu coduri galbene, portocalii și roșii. Nu sunt culorile partidelor de care am fi avut nevoie. Sunt doar coduri meteo, mai sigure ca orice promisiune electorală. Dar chiar și acestea nu pot îndrepta ceea ce s-a făcut strâmb și nu pot ridica ceea ce mâna omului n-a fost în stare să facă, din 1970 până azi. Și mă gândesc doar la regularizarea cursurilor de ape și stoparea ambițiilor celor ce și-au dorit case pe malurile lor. Planurile ceaușescului de îmbunătățiri funciare s-au realizat ca „apa de ploaie”, iar, după el, altele nu s-au mai făcut aproape deloc. În plus, dictatura a ucis voluntariatul, dar ne-a învățat voluntarismul. Și așa am rămas. De aceea, în fiecare sezon ploios, aflăm că suntem inundabili, așa cum iarna descoperim greutățile produse de ninsori, de parcă n-am fi învățat în școala elementară că trăim în climă temperat-continentală. Așa am ajuns, după orice confruntare cu natura, o societate surprinsă mereu nepregătită pentru această luptă. Dacă n-am reușit să ne schimbăm felul de-a fi, atunci când tătucul supraveghea tot ce mișca-n țara asta, râul, ramul și mintea omului, cum să fi reușit, din 90 încoace, când am avut libertatea să facem tot ce ne-a trecut prin cap, mai puțin ce trebuia neapărat, mai ales în interes general? Cu alegeri libere cu tot, ne-am dovedit nouă înșine că nu suntem în stare să ne administrăm singuri bogățiile naturale. (Evident, și cele din economie, atâtea câte au fost, au suferit din același motiv.) Ne-am ales singuri conducătorii la nivel local și la centru, liberi de impuneri politice și ideologice, și degeaba. Asta ne demonstrează lucrarea implacabilă a apelor din noaptea trecută.
Cu tot regretul pentru tragediile întâmplate deja, nu pot să nu recunosc, în această nouă bătălie pierdută, că vinovată nu este natura, nici democrația. Suntem vinovați noi, cei care ar trebui să ne bucurăm de amândouă, dar să le și respectăm, în aceeași măsură, regulile și principiile. Pentru prima dată în istorie, avem șansa autoguvernării (la centru, după obiceiul comunist, iar cu localul încă nu ne-am hotărât să ne integrăm în UE), dar o irosim cu o voluptate demnă de fapte nobile. Nu mai putem da vina pe nimeni, pentru că, nu-i așa?, „noi suntem români, noi suntem stăpâni”! Dar ce ne facem, dacă n-am putut nici măcar descuraja un obicei „minor”: amplasarea caselor pe maluri apelor? Ca să nu mai vorbesc de poduri, podețe și drumuri comunale sau interjudețene, modernizate ca „apa de ploaie”, și cu precădere în anii electorali!
Vorbim, vorbim de administrarea treburilor publice și alegerile bat la ușă! Zarurile au fost aruncate. Putem presupune că vor avea succes candidații cei mai bine cunoscuți. Nu va conta cât de buni și serioși (nepătați) au fost până acum, inclusiv în această stranie campanie electorală. Vor câștiga cei cu promisiunile cele mai ușor de înțeles și acceptat de alegători. Promisiunile ce presupun mentalități noi și simț civic rămân, ca de obicei, restante. Inundațiile din noaptea trecută le-au dres, după rețeta lor proprie.
