VIDEO - Afaceristul sibian căruia DIICOT-ul i-a confiscat UN MILION de euro, lăsat în libertate. Cine sunt inculpații în acest dosar!

bani 1DIICOT a făcut publice numele inculpaților în dosarul de evaziune fiscală în urma căruia unui afacerist sibian i-au fost confiscați peste un milion de euro și aproximativ 180.000 de lei. Tribunalul Sibiu a decis luni ca Rucărean Sorin, Fleșer Ștefan Adrian, (în prezent încarcerat în Penitenciarul Aiud), Miuță Mihai, Ghițescu Paul Laurențiu, Ungureanu Constantin, Vulcu Ioan și  Bădițăscu Vasile să fie cercetați sub control judiciar.

Tribunalul Sibiu a decis, luni, măsura controlului judiciar pentru cei șapte inculpați acuzați de evaziune fiscală și înșelăciune, în dosarul privind milionul de euro recuperat de DIICOT, spune Cornelia Prundaru, expert al instanței sibiene.
„A fost respinsă propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT și s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, față de cei șapte inculpați, cu drept de contestație în 48 de ore, de la pronunțare cu inculpații”, a precizat Cornelia Prundaru, conform agerpres.ro. Unul din cei șapte inculpați nu poate fi lăsat liber, el fiind încarcerat în prezent în Penitenciarul Aiud, spune Sebastian Veștemean, șeful Biroului de Combatere a Crimei Organizate Sibiu.
Potrivit Corneliei Prundaru de la Tribunalul Sibiu, este vorba în total de zece inculpați în acest caz: pentru șapte s-a decis controlul judiciar, iar pentru alți trei s-a disjuns vineri, aceștia fiind în lipsă.
Inculpații în acest dosar au fost reținuți 24 de ore.
„La data de 26.05.2016 procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților Rucărean Sorin, Fleșer Ștefan Adrian, (în prezent încarcerat în Penitenciarul Aiud), Miuță Mihai, Ghițescu Paul Laurențiu, Ungureanu Constantin, Vulcu Ioan, Bădițăscu Vasile, precum și luarea măsurii arestării preventive, în lipsă, pe o perioadă de 30 zile, de la data prinderii, față de inculpații Turca Dăscălescu Niki Laurențiu, Dădăcuș Marius și Muscă Alex, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune (22 infracțiuni), stabilirea cu rea credință a taxelor și impozitelor având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor compensări sau restituiri de la bugetul de stat, evaziune fiscală”, se arată într-un comunicat DIICOT.
CITEȘTE ȘI: VIDEO – FOTO Perchezițiile din Sibiu. Poliția a confiscat UN MILION de EURO din casa unui afacerist sibian! S-au găsit și droguri!
Dormea cu UN MILION de euro în casă
La cele 25 de perchezițiile efectuate săptămâna trecută, în județele Sibiu, Brașov, Mureș și Argeș, s-a găsit suma de peste un milion de euro și câteva pistoale de la această grupare care se ocupa cu evaziune fiscală și înșelăciuni. Prejudiciul estimat este de două milioane de euro, potrivit Poliției.
„Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 26.05.2016 au fost găsite și ridicate următoarele: suma de 1.013.410 euro, 181.100 lei, 2500 forinți și 275 lire sterline, un revolver marca ‘Competitiv Alarm’ cu trei cartușe, un revolver marca ‘Dan Wesson cu 6 cartușe, un pistol din plastic cu aer comprimat, 53 de comprimate ecstasy, 5 unități centrale, 9 laptopuri, 10 HDD-uri, 15 memory stick-uri, 35 telefoane mobile, CD-uri, DVD-uri, diferite înscrisuri referitoare la firme, ștampile”, potrivit comunicatul DIICOT.
Polițiștii au pus în aplicare, săptămâna trecută, 50 de mandate de aducere emise de Tribunalul Sibiu, potrivit IGPR. Grupul infracțional acționa de patru ani, spun polițiștii.
„Activitățile vizează destructurarea unui grup infracțional, specializat în comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2012, membrii grupării ar fi creat un circuit fiscal fictiv pentru a obține fraudulos compensări și restituiri de la bugetul de stat, pentru diferiți beneficiari. Aceștia ar fi evidențiat în actele contabile ale firmelor pe care le controlau achiziții fictive de materiale de construcții și ar fi diminuat valoarea reală a taxelor și impozitelor datorate statului. De asemenea, părțile sociale ale unora dintre firmele controlate, care acumulau datorii mari, ar fi fost cesionate către persoane nesolvabile, de obicei cu domiciliul într-un alt județ, astfel încât să îngreuneze un eventual control fiscal și recuperarea prejudiciului”, a precizat IPJ Sibiu.
Totodată, prin firme interpuse pe care le controlau, membrii grupării ar fi achiziționat mărfuri de la parteneri comerciali de bună credință, pe care i-ar fi indus ulterior în eroare, lăsându-le ca și garanție de plată bilete la ordin/CEC-uri fără acoperire, potrivit Poliției.

video
play-sharp-fill

Ultima oră