Razvan Pop, PNL: "Doresc un parteneriat cu elevii şi studenţii Sibiului pentru dezvoltarea sistemului de învățământ!"

razvan pop PNL SibiuEducația este una dintre prioritățile pe care orice candidat la alegerile locale trebuie să o aibă. În strategia sa electorală. Razvan Pop, candidatul PNL la Primăria municipiului Sibiu dorește să încheie un parteneriat cu elevii şi studenţii Sibiului, pentru sprijinirea elevilor și a actului educațional la Sibiu.

”Consiliului Național al Elevilor a inițiat o campanie adresată candidaților la primărie pentru a aduce educația în prim planul autorităților locale. Răspund fără echivoc unui asemenea demers pentru sprijinirea elevilor, profesorilor și părinților și pențru implicarea comunității în educație. Vreau ca Sibiul să fie un reper de școli moderne în care actul educațional să se defășoare la cel mai înalt nivel”, spune Răzvan Pop.
De altfel, tinerii sibieni au un capitol dedicat în strategia candidatului liberal. ”Eu am propus din capul locului ca una dintre direcțiile de dezvoltare ale orașului să fie tinerii și infrastructura pentru ei. De altfel, dacă voi ajunge primar, în primul an de mandat mi-am propus reabilitarea și construirea unor noi spații în câteva dintre școlile sibiene. Am discutat cu colegii mei, candidați și ei la consiliul local și suntem convinși că fără educație nu există viitor”, adaugă liberalul.
Răzvan Pop răspunde prompt solicitărilor Consiliului Național al Elevilor care urmăresc de la candidații la funcțiile publice ca autoritățile publice locale să devină un factor decisiv în evoluția sistemului de învățământ preuniversitar.
„Voi pune educația ca prioritate în mandatul meu! Voi urmări modernizarea și dotarea școlilor și voi asigura o finanțare complementară, după caz, la finanțarea de bază. Voi sprijini elevii și profesorii cu performanțe prin burse școlare și premii, voi aloca burse sociale care să permită elevilor proveniți din medii dezavantajate să urmeze școala și voi sprijini finanțarea prioritară a școlilor din medii dezavantajate. Mă voi asigura că elevii și studenții vor beneficia de reducerea de cel puțin 50% la transportul local în comun. Voi face proiecte pentru reducerea abandonul școlar și voi finanța proiecte pentru integrarea tinerilor pe piața muncii. Voi urmări derularea programelor de alimentatie sănătoasă în școala.”, sunt angajamentele spuse cu fermitate de candidatul PNL la funcția de primar al Sibiului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică