CNADNR somat să reia circulaţia pe autostrada închisă Sibiu-Orăştie. Care e termenul limită

proiectul-autostrazii-sibiu-orastie-a-ajuns-pe-65e5b23a825f02435d-920-0-1-95-0.jpg

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) primeşte un avertisment din partea specialiştilor din Asociaţia Pro Infrastructura. Potrivit acestora, dacă CNADNR nu va deschide cât mai repede circulaţia pe lotul surpat al autostrăzii Orăştie-Sibiu, aici se vor forma ambuteiaje imense.

„CNADNR trebuie să facă tot posibilul pentru a relua măcar parțial circulatia pe lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu, până cel târziu pe 15 iulie 2016! Traficul va atinge valori maxime în acea perioadă în care românii plecați la muncă în străinătate se întorc în țară. Porțiunea adiacentă de drum național va fi total depășită de valorile de trafic și există posibilitatea să se formeze ambuteiaje imense dacă autostrada nu va fi redeschisă!”, scriu cei de la Asociaţia Pro Infrastructura, care au distribuit imaginile postate de CNADNR pe Facebook.
În imaginile publicate de CNADNR se vede stadiul lucrărilor pe şantierul Orăştie-Sibiu la data de 23 mai 2016.
Ministrul Transporturilor Dan Costescu a declarat, la Sibiu, în aprilie, în timpul unei vizite pe Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu – Orăştie, respectiv zona demolată dintre Sălişte şi Cunţa, că reparaţiile la această porţiune se vor finaliza la 1 septembrie, dar acest lucru nu va însemna neapărat şi reluarea traficului pe autostrada închisă.
„Pe această zonă studiile care se desfăşoară nu vor amâna deschiderea, pe 1 septembrie. Rămâne de văzut pe restul autostrăzii ce vom putea face, pentru că sunt 22 de kilometri şi finalul contractului nu îl putem accelera, dacă vrem să nu ne batem joc. Decembrie este finalul pentru evaluare, de asta am spus că deschiderea acestui tronson nu înseamnă neapărat deschiderea circulaţiei”, a afirmat Costescu.
O porţiune de 200 de metri din autostrada Sibiu-Orăştie, aflată în zona kilometrului 60 şi deschisă în noiembrie 2014, a fost demolată şi este refăcută complet, din cauza unor probleme la fundaţie cauzate de infiltraţii.
În noiembrie 2015, Ministerul Transporturilor a anunţat că la CNADNR corpul de control al ministrului de resort a identificat o serie de nereguli privind inclusiv proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită, şi a sesizat organele statului, suspectând fapte penale.
Lotul trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie a fost inaugurat în noiembrie 2014 de ministrul de atunci al Transporturilor Ioan Rus, şi de fostul premier Victor Ponta, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale.
Sursa www.voceatransilvaniei.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică