Scuzată să-mi fie îndrăzneala de-a parafraza titlul celebrului roman al lui Gabriel Garcia Marquez. Am ales-o, însă, pentru că o consider varianta de titlu cea mai potrivită pentru acest editorial. Sper că voi reuși să vă conving, prin cele ce veți citi în continuare.
Două morți mi se par anunțate de campania frenetic justițiară de la noi. Și nimeni nu pare surprins. Toată lumea știe de mult că societatea noastră e în continuare bolnavă, după pribegia prin utopia comunistă, din cauza neputinței de-a se normaliza, prin propriile ei convingeri morale, motiv pentru care moartea devine un fapt divers, comentat și întors pe toate fețele. Dar nu înaintea venirii ei, ca la Marquez.
Una din cele două morți a bulversat tot natul. Este moartea patronului de la Hexi Pharma, în plin scandal cu produsele falsificate și folosite pentru dezinfectarea spitalelor. O moarte tragică, pe seama căreia mulți s-au repezit s-o pună pe seama uneltirilor oculte. În teoria mea, însă, ar trebuit să fim sinceri cu noi înșine și să recunoaștem că nu de săptămâna trecută știam cât e de proastă igienizarea multora din unitățile spitalicești din România. Chiar și eu trăiesc, de peste un deceniu, cu convingerea nesuferită că am pierdut un apropiat al familiei foarte drag, din cauza microbului auriu (sper să nu greșesc mult denumirea), cu care acesta s-a ales într-un spital sibian, în timp ce era internat la TI. Am știut de când a murit pe patul spitalului, dar toți, cei apropiați, am luat-o cu îngăduința pe care n-o pot compara decât cu a animalului obișnuit cu jugul. Nu este singurul caz de acest fel. Și nu de ieri, de azi. După cum nu cred că cineva îmi va putea spune că a auzit de măsuri de îndreptare a sistemului de sănătate publică, în urma unor asemenea decese intra-spitalicești. Măsuri nu doar de curățenie, sub ochii inspectorilor sanitari, deschiși doar de decesele pacienților, ci inclusiv disciplinare, legale și materiale pe toată ierarhia sistemului. Nici măcar cei puși să se îngrijească de vânătoarea de microbi din spitale n-au fost surprinși de efectele letale ale maladiilor septice. Și n-avem ce comenta.
Asediul microbilor asupra spitalelor românești ține de mult. Mare problemă e că microbii s-au obișnuit cu noi și noi cu ei, din același motiv: indiferența față de lipsa condițiilor a-septice din spitale. Numai că obișnuința încremenește obiceiurile proaste: tăcerea complice, lipsa de reacții, indiferența față de nerespectarea regulilor și procedurilor de lucru. Aceste obiceiuri anunțau de mult zguduitorul sfârșit al patronului de la Hexi Pharma. Ne-am trezit, într-o duminică seara, din buimăceala timpului liber, agresați de moartea ce părea o sinucidere. Apoi au venit, la rând, scenariile cauzelor. În fiecare zi, în fiecare oră, au apărut variante și variante, care mai de care mai aducătoare de rating. Scenarita – o boală autoimună – s-a instalat imediat după aflarea tragediei. A doua zi trebuia să fie arestat! Foștii securiști au pus afacerea pe roate. Și tot ei au demascat-o și l-au aranjat pe patron! Mașina morții putea fi teleghidată! Și ce folos: câte scenarii, numai ipoteze. Criminaliștii par mici detectivi, pe lângă justițiarii din presa bucureșteană!
A doua moarte este una virtuală: campania electorală. N-are puls, și-a pierdut toată vlaga pe care o avea altădată. Știam că, până acum, campaniile electorale au făcut uz de gesturi imorale și ilegalități triviale, toate pe fondul corupției generalizate și intrate în obișnuitul vieții. Corupția, în România, este regina proastelor obiceiuri politice și a marilor greșeli strategice ale acestora. Paradoxal, însă, pentru mulți români, corupția poate fi o soluție salvatoare!
Așadar, moartea unui fabricant de produse false și moartea unei campanii electorale au fost anunțate de toate obiceiurile proaste din societatea în care trăim. Ne facem că nu le știm de mult, motiv pentru care obiceiurile s-au înrădăcinat tot mai adânc. De’un timp încoace, o campanie justițiară legată la ochi vrea să ni le scoată din minți, dar riscă să ne pună societatea pe butuci. Am ajuns să ne trezim în coșmaruri: cine-a mai fost reținut? Arestat? Inculpat? Campania justițiară (pe care n-o pot numi cu mâinile curate, de când a devenit un „sport” de gazetă, bine plătită – din surse…) prezintă mari asemănări cu cea care a obsedat neamul, în anii 50. Mă întreb la ce ne mai trebuie alegeri – pentru cele mai importante funcții ale statului, dacă părem o societate atât de bolnavă de corupție și pe care vrem s-o însănătoșim doar cu o campanie justițiară, neavând habar încotro ne duce…
