foto - peste 30.000 de vizitatori în muzeele din sibiu, la noaptea muzeelor 2016. care au fost atracțiile principale!

img_5654Super forfotă și aglomerație în muzeele sibiene care și-au deschis larg porțile spre vizitare la ediția din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor. Cele mai solicitate locații au fost Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, dar și unitățile CNM Astra din zona centrală a orașului.

Sibienii și turiștii străini deopotrivă, s-au putut implica în activitățile și ateliere inedite, organizate cu ocazia acestui eveniment de Complexul Național Muzeal Astra.  Principalele atracții au fost șcena de pe lac, concertul de muzică populară, organizat de Ioan Bocșa și Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „ICOANE” și invitații lor printre care s-au numărat Sergiu Cipariu, Veteranii Junii Sibiului, Fluerașii din Jina și Fanfara din Jina precum și Școala de Dans „Ioan Macrea”. Deosebit de atractiv a fost și târgul de țară, acolo unde a avut loc o demonstrație de preparare gogoși tradiționale, dat și proiectul de videomapping și cel intitulat ”Muzeul, Prima alegere”, proiect coordonat de muzeograful Crina Mareș în colaborare cu Liceul de Artă din Sibiu.
Iubitorii de istorie, au putut retrăi momente din antichitate, învățând să joace jocurile strămoșilor, cum ar fi Moara sau  Ludus Latrunculorum, Rota, bătutul monezii sau cămăși de zale. De asemenea vizitatorii, au putut asista și la un mic antrenament pentru noi recruți din legiunea romană, dar și la o confruntare între un legionar veteran și un nobil dac, demonstrațiile fiind realizate de către Veteres Milites.  „Muzeele din Sibiu sunt foarte frumoase și ofertante. Îmi place foarte mult Muzeul Civilizației Tradiționale Astra, Muzeul în aer liber, iar astăzi am avut ocazia să-mi scriu numele pe papirus, așa cum scriau strămoșii mei în antichitate.” ne-a spus Alina D, studentă.22
Elevii au dat culoare proiectului ”Muzeul- Prima alegere”
Un număr de 10 elevi ai Liceului de Artă din Sibiu împreună cu coordonatoarea proiectului, muzeologul Crina Mareș au realizat începând cu luna aprilie proiectul Muzeul- Prima alegere, iar expoziția a putut fi admirată sâmbătă seară la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, Casa Hermes, Piața Mică, nr. 11.crina mares
„Am pornit de la ideea că muzeul nu trebuie să fie o instituție ermetică sau închisă, care se adresează doar specialiștilor și am vrut să-i apropiem pe cei mici de muzeu, fiind foarte important să înțeleagă ce facem noi aici și care este rostul muzeului. În timp acest eveniment, Noaptea Muzeelor s-a transformat într-unul prea ponderent social și am vrut să imprimăm o latură educativă. Le-am pus la dispoziție 50 de obiecte din colecția Ceaușescu, deoarece  părinții lor aveau aceeași vârstă pe care o au ei acum, atunci când a căzut regimul Ceaușescu și am considerat că această colecție ar fi un liant foarte bun între generații. I-am ales pe elevii Liceului de Arte, deoarece expoziția are trei laturi: partea expozițională în care au putut să decidă ce și cum trebuie expus, materialele promoționale au fost realizate de ei, au pictat pereții spațiului expozițional și au susținut recitaluri live. Mulți dintre copii au mărturist că le-a plăcut foarte mult să fie ghizi și cu siguranță o parte dintre ei vor alege cariera de muzeograf, care este o carieră extraordinar de frumoasă și cred că muzeul poate fi prima alegere în petrecerea timpului liber. ” ne-a declarat Crina Mareș.
Organizatorii evenimentului au depășit numărul de vizitatori care le-au trecut pragul  în anul 2015, anul acesta având 30.140 de participanți. Intrarea a fost liberă pe toată durata desfășurării evenimentelor.

foto - peste 30.000 de vizitatori în muzeele din sibiu, la noaptea muzeelor 2016. care au fost atracțiile principale!

Muzeul Brukenthal a avut un program special
Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu  nu a fost deschis publicului larg sâmbătă noaptea din motive de protejare a colecţiilor, accesul liber fiind garantat doar persoanelor interesate să viziteze Muzeul de Istorie Casa Altemberger  sau  Muzeul de Istorie Naturală.  Accesul publicului a fost între orel 16 00 – 23 00, iar ultimul bilet gratuit s-a eliberat la ora 22 30. Celelalte sedii ale muzeului, printre care şi Palatul Brukenthal, au putut fi vizitate între orele 10 00 – 18 00, prin plata biletului. Articol scris de Laura Denisia Matei

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică