Artiștii sunt mari, atunci când chiar și numai la auzul numelor lor apar emoții în sufletele iubitorilor de artă. Asemenea nume sunt multe, în România. Fiecare își are publicul său fidel, fiecare are propria viață artistică. Când e vorba de faima unui artist consacrat, gusturile nu se discută. Sigur este doar că faima apare numai din emoții sincere. Așa se întâmplă cu numele unei familii ce face cinste artei românești: Ionescu-Galați. Îl poartă doi mari muzicieni, tată și fiu, maestrul Ilarion Ionescu-Galați și Florin Ionescu-Galați, doi dintre cei mai faimoși reprezentanți români ai genului simfonic. Tatăl, după ce a câștigat, ca violonist, un festival Enescu, în 1961, a început și cariera dirijorală, pe care și-a perfecționat-o în numeroase și celebre școli muzicale ale lumii. După peste o jumătate de secol, rămâne unul din cei mai bine cotați și respectați conducători de orchestre simfonice din România. Fiul său este un violonist cu o puternică personalitate și, la fel ca maestrul, este respectat de critici și iubit de publicul meloman, pentru arta sa interpretativă. Maestrul și fiul nu sunt doar doi mari muzicieni, ci și unii din cei mai cunoscuți reprezentați ai culturii românești peste hotare.
În seara concertului săptămânal, al Filarmonicii de Stat din Sibiu, de joi, 19 mai, mulți dintre spectatori au avut surpriza de-a afla târziu, abia în sala Thalia, că maestrul și fiul Ionescu-Galați vor fi dirijorul, respectiv solistul concertului. Emoția s-a datorat nu doar celebrității numelui, ci, mai ales, prezenței maestrului împreună cu fiului său. Și așteptările publicului au fost răsplătite din plin de cei doi, împreună cu merituoasa noastră orchestră simfonică. S-a cântat Mozart, Weber și Gounod, într-o desfășurare fastă de lucrări clasice și romantice. Cu totul special a fost concertul nr. 3, pentru vioară și orchestră, de Mozart, care a prilejuit un simultan de zile mari, cu lectura muzicală de înaltă clasă, marca Ilarion Ionescu-Galați, și magistrala interpretare a partiturii mozartiene de către Florin Ionescu-Galați, uriașul care stăpânește vioara, cu talentul muzicianului născut și gingășia unui copil.
Florin Ionescu-Galați a răspuns furtunii de aplauze, de la finalul concertului pentru vioară, cu un bis. Dar, înainte de-a o interpreta, el a ținut să precizeze, cu disponibilitatea naturală de a comunica cu publicul, proprie și părintelui său, de altfel, că bucata muzicală, pe care a ales-o, nu are nevoie de prezentare, fiind foarte cunoscută. Totodată a precizat și faptul că o dedică celor care sunt administratorii treburilor de interes public din România: politicienii. Dorind să-i sensibilizeze, Ionescu-Galați jr. a vorbit despre indiferența unora dintre ei, față de promovarea talentelor artistice românești, motiv pentru care, în opinia sa, societatea va avea mult de suferit, în viitor. Dar atunci „va fi prea târziu”, evident pentru a mai îndrepta ceva. Drept exemplu, marele violonist a amintit că, în 1990, a fost premiat, la festivalul Enescu, împreună cu alți patru colegi din țară, dar s-a ajuns ca acest prestigios festival să nu mai aibă participare națională, la acest instrument. Se pare că tinerii merituoși de altădată nu mai sunt în țară. „Ce se întâmplă cu școala românească de vioară?”, s-a întrebat retoric solistul concertului simfonic de joi seara, îngrijorat nu doar de viitorul școlii de vioară, ci mai ales de ce se va întâmpla cu educația, arta și cultura, în România.
În timpul acestui monolog hamletian, Ionescu-Galați jr. a transformat sala Thalia într-un templu al meditației. Apoi, a urmat bisul cu celebra „Ave Maria”, de Franz Schubert, pe care spectatorii au ascultat-o, cu emoție profundă, într-o liniște absolută. Evident, n-avem cum ști câți dintre ei s-au gândit ori s-au rugat la Sfânta Fecioară, ascultând muzica marelui compozitor austriac. Cu siguranță, însă, mulți au remarcat patosul interpretării. Iar, clipele înălțătoare trăite au făcut ca unii să simtă chiar și o inefabilă intervenție divină. Problema este că numai Dumnezeu știe la câți dintre cei cărora le-a fost dedicat bisul va ajunge mesajul marelui și sensibilului nostru violonist. Personal, am mari îndoieli că dorința sa va fi îndeplinită curând. Spre deosebire de alte campanii electorale, la concertul de joi, n-am văzut figuri din acelea care ne zâmbesc (o dată la patru ani) pe afișierele „special amenajate” din oraș. De ce? Probabil ceva își spune cuvântul: ori schimbarea de generație de politicieni, ori lipsa de mize politice a actualei campanii fără vlagă, ori „indiferența” față de educație-artă-cultură, ca să-l citez pe Florin Ionescu-Galați, a celor care își doresc, acum, să administreze, în viitor, treburile publice ale comunității sibiene.
