biertan

Comuna sibiană Biertan, din Transilvania, este descrisă de editorii ediţiei americane Cosmopolitan drept un „oraş desprins parcă dintr-un film Disney”. „Dacă vrei să descoperi şi alte peisaje de poveste, atunci nu uita să vizitezi biserica fortificată din localitate, o atracţie istorică incredibil de frumoasă”, după cum menţionează editorii celebrei publicaţii.

Pe lista destinaţiilor unde orice turist ar vrea să se piardă pentru mai mult decât o vacanţă de câteva zile se numără şi Santorini, insula grecească situată la Marea Egee, cu numai 14.000 de locuitori, unde se pot face excursii la vulcanul încă activ din zonă şi la izvoarele termale sulfuroase. De pe insula Santorini pot fi admirate unele dintre cele mai frumoase apusuri din lume. Câmpurile de levănţică (foto jos) din sudul Franţei, în Provence, reprezintă o destinaţie perfectă pentru perioada verii, când împrejurimile capătă un aspect idilic, dincolo de aroma îmbătătoare. Bineînţeles, în restaurantele din zonă poate fi savurată şi îngheţata de levănţică.camp levantica

Localitatea Fethiye este una dintre cele mai frumoase oraşe-port pe care le puteţi vizita în Turcia, mai ales că aici s-au păstrat o serie de morminte liciene de piatră. Una dintre cele mai impresionante vestigii este Mormântul lui Amyntas ( 350 î.e.n.), un templu impresionant construit în stil doric (foto jos).627x0

„Cei 12 apostoli” (foto jos) este denumirea unei colecţii de stânci situată pe coasta Australiei, în Parcul Naţional Port Campbell, Victoria. Formate în urma cu 10 milioane de ani, stâncile au făcut parte iniţial dintr-un monolit de coastă care din cauza eroziunii apei şi a vântului s-a rupt. Chiar dacă denumirea se referă la 12 stânci, ansamblul mai numără doar 8, restul s-au prăbuşit.627x0 (1)

Peisajele impresionante ale Parcului Naţional Zhangjiajie (foto jos) din China se pare că au inspirat scenariul celebrului film „Avatar”, regizat de James Cameron. Atmosfera misterioasă a locului este sporită în lunile iunie şi iulie de ceaţa persistentă, datorată precipitaţiilor abundente din această perioadă.627x0 (2)

Sursa www.adevarul.ro

Ultima oră