Percheziții la firme din domeniul construcțiilor la Sibiu, în Capitală și alte două județe. Prejudiciu de aproape 10 milioane lei!
Foto Arhivă

perchezitii si descinderiUn număr de 13 percheziții domiciliare au loc miercuri dimineață la mai multe adrese din Sibiu, București, Constanța și Bihor, într-un dosar ce vizează evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 9,3 milioane lei.

Polițiștii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare miercuri 13 mandate de percheziție domiciliară în București și pe raza județelor Constanța, Sibiu și Bihor, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor în care prejudiciul creat bugetului consolidat al statului este de peste 9.350.000 de lei, informează un comunicat de presă al DGPMB, citat de agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții au creat un mecanism de fraudare a bugetului de stat având la bază înregistrarea în documentele de evidență contabilă și declararea fiscală a unor achiziții fictive în domeniul construcțiilor, materialelor de construcții, publicității și transporturilor, urmărind sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin diminuarea bazei impozabile și deducerea frauduloasă a taxei pe valoare adăugată.
Persoanele vizate urmează să fie audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Poliția Sectorului 3.

Percheziții la firme din domeniul construcțiilor la Sibiu, în Capitală și alte două județe. Prejudiciu de aproape 10 milioane lei!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică