Casa pierdută de Klaus Iohannis în centrul Sibiului, implicată în noi procese în instanță!

casa iohannisImobilul detinut de sotii Iohannis si pierdut in instanta de curand, urmeaza sa apara in alte doua procese la Tribunalul Sibiu.

Casa din centrul istoric al Sibiului, pentru care se judecă Klaus și Carmen Iohannis de 17 ani, va apărea în alte două procese, fiind înregistrate din luna aprilie la Tribunalul Sibiu două dosare privind acest imobil, au precizat marți surse judiciare, anunta agerpres.ro.
Potrivit acestora, încă nu a fost fixat primul termen de judecată pentru cele două dosare care se referă la respectiva casă și este vorba despre o succesiune.
În ultimele luni, de situația casei de care este legat numele președintelui Iohannis s-a interesat o firmă de avocatură din București, care o are clientă pe Rodica Baștea, rudă a lui Nicolae Baștea, cel de la care a cumpărat o parte din casă Klaus Iohannis. Rodica Baștea este stabilită în SUA, acolo unde a murit Nicolae Baștea, persoana de la care familia Iohannis a cumpărat o parte din casă.
Finul lui Klaus Iohannis, Paul Porr, a explicat recent că președintele a fost „cumpărător de bună credință” și nu are nicio vină că, acum, el a fost radiat ca și proprietar al casei, de la Cartea Funciară.
„Este vorba de o casă care a fost naționalizată, după 1990 cei care au locuit în casa respectivă de bună credință au cumpărat fiecare locuința lui, nefiind un moștenitor, care a apărut însă după câțiva ani și a putut dovedi că este rudă a aceluia care a fost proprietarul casei. Și potrivit unei hotărâri judecătorești, a primit casa. Bineînțeles că locuitorii de acolo l-au dat în judecată, l-au contestat că nu e veritabil moștenitor. Acesta a vândut casa mai departe lui Klaus Iohannis, pe care el a luat-o de bună credință. Și acum procesul s-a transformat între cei care au locuit acolo, foștii locatari sau și actualii locatari și Iohannis, de 17 ani. Au fost nu știu câte verdicte, verdictul suprem este că a fost un fals, nu e el moștenitorul care ar fi trebuit. Acela între timp a plecat în America și acolo a murit, deci nu avem cum să aflăm de acolo adevărul. Și din câte am înțeles, casa se va reda celor care au câștigat procesul, cei care au locuit sau locuiesc în continuare în acea casă. O parte din presă a spus că și el a știut, că el a semnat. El a semnat actele de cumpărare de la respectivul care nu mai este”, a explicat recent, într-o conferință de presă, Paul Porr.
Klaus și Carmen Iohannis susțin că sunt cumpărători de bună credință a unei părți din casa lui Nicolae Baștea, care a pretins că ar fi moștenitorul legal al imobilului și care a decedat între timp în SUA. În SUA a rămas însă Rodica Baștea, care acum cere succesiunea.
Casa de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din centrul Sibiului, unde Klaus și Carmen Iohannis au cumpărat o porțiune, a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora a trecut, în anii ’70, în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.
Casa din Sibiu pentru care se judecă familia Iohannis a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași. În anul 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași au deschis procese în instanțe pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.
În prezent, președintele Klaus Iohannis și soția sa Carmen Iohannis nu au contestat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu radierea lor din Cartea Funciară ca proprietari ai casei din centrul Sibiului. În continuare, în spațiul despre care familia Iohannis spune că i-ar aparține după cumpărare, este închiriat unei bănci. Președintele a anunțat că el nu mai încasează chiria din acest spațiu.
Klaus și Carmen Iohannis au fost radiați în urmă cu aproape o lună de zile din Cartea Funciară de la Sibiu. Practic, în 18 aprilie, OCPI Sibiu a admis o cerere de rectificare formulată de Fisc, în temeiul unei decizii civile emise de Tribunalul Brașov. OCPI Sibiu a dispus radierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Sibiu, str. N. Bălcescu nr 29, pentru Iohannis Klaus Werner și soția Iohannis Carmen Georgeta. Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu a solicitat în data de 25 martie a.c. radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al soților Iohannis.
La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a respins un recurs declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare, prin care familia Iohannis a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea.
Pe 16 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de sentința judecătorească prin care a pierdut casa, punctând că împreună cu avocații săi caută cele mai bune căi de a o contesta.
Ulterior, Instanța supremă a admis o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Brașov la o altă curte de apel din țară, decizia fiind definitivă. Pe 6 aprilie a.c., Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că se va judeca la Curtea de Apel Pitești contestația în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanței, din noiembrie 2015, prin care cei doi soți au pierdut imobilul aflat în centrul Sibiului.
Klaus Iohannis a reclamat în cererea de strămutare, potrivit presei locale, faptul că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul.

Sursa www.agerpres.ro

Ultima oră