Sau împlinit 18 ani de la fondarea Universității Româno-Germane din Sibiu

Clipboard01Universitatea Româno-Germană din Sibiu sărbătorește 18 ani de la momentul fondării sale, fiind o instituție cu o prezență semnificativă în comunitatea academică sibiană și în mediul socio-economic regional.

Universitatea a fost fondată în anul 1998 ca instituţie privată autonomă, alternativă şi complementară de învăţământ superior, în cadrul Fundaţiei Universitare Pentru Integrare Europeană, de către şi în conformitate cu prevederile Statutului Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”.
Universitatea Româno-Germană din Sibiu a obținut acreditarea prin Legea nr. 115 din 5 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României în data de 10 mai 2005, devenind astfel singura universitate particulară acreditată din Sibiu și, totodată, singura universitate din țară care și-a propus prin denumire și conținutul curricular, să valorifice apropierea seculară de spațiul cultural german.
Reacreditarea instituțională a Universității Româno-Germane din Sibiu s-a realizat în anul 2012 de către ARACIS – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior din România. În urma evaluării instituționale realizate de ARACIS, universității noastre i s-a acordat gradul de ÎNCREDERE, calificativ care confirmă și subliniază calitatea actului educațional și științific desfășurat în cadrul U.R.G.S.
În cei 18 ani de existență, Universitatea Româno-Germană din Sibiu a onorat educația, cultura și știința, contribuind la dezvoltarea calitativă a învăţământului superior din România și la dezvoltarea societății, printr-o ofertă educațională adaptată în mod continuu cerințelor de pe piața muncii și prin furnizarea de generații întregi de profesioniști, devenind astfel un pilon al învățământului superior la nivel regional.
Cu ocazia acestei aniversări, Universitatea Româno-Germană din Sibiu asigură comunitatea civilă de întreg sprijinul și implicarea în formarea și pregătirea profesională a generațiilor viitoare, reprezentând un partener de încredere pentru întreaga comunitate sibiană.

Ultima oră