Directorul CNADNR a vizitat autostrada demolată între Sibiu și Orăștie. Ce concluzie a tras!

autostrada-sibiu-orastie-reconstruita-refacuta-mediafax.jpgDirectorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Cătălin Homor, a mers vineri să vadă care e stadiul reparațiilor la lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie.

Șeful CNADNR a parcurs sectorul afectat al Lotului 3 din Autostrada Orăștie — Sibiu, unde, la începutul lunii aprilie, a fost demarată o procedură pentru achiziția unei expertize tehnice pentru întreg lotul, anunta agerpres.ro.
În plus, în aceeași perioadă, a fost constituit și grupul de lucru, în vederea refacerii Lotului 3 din Orăștie — Sibiu, lucrare ce va fi executată în regie proprie.
„Pentru proiectul Orăștie — Sibiu, am dat drumul la șantierul în regie proprie, dar timpul nefavorabil ne-a ținut puțin pe loc. Sunt începute deja lucrările de pregătire ale șantierului și, din momentul în care proiectul va fi aprobat în Comisia Tehnico-Economică, el va intra la capacitate maximă în procesul de reconstrucție”, a spus Homor.
Directorul general al CNADNR a dat asigurări că vizitele pe șantiere se vor înmulți, iar ritmul și monitorizarea proiectelor vor fi principalele direcții pentru perioada următoare.
„Pot să confirm că vizitele pe șantiere vor fi din ce în ce mai dese și nu numai atât, dar mă și aștept ca și cei responsabili de la fața locului să-și asume termenele de contract și dozarea ritmului de lucru pentru predarea la timp a proiectului. Odată cu reorganizarea Companiei și implementarea noii organigrame cred că nu mai este nimic care să ne mai stea în cale sau să avem motive de a găsi scuze pentru întârzieri. Ritmul și monitorizarea proiectelor vor fi principalele direcții pentru perioada următoare”, a declarat Cătălin Homor.
În ceea ce privește lotul 3 al autostrăzii Orăștie — Sibiu, încă de la jumătatea lunii aprilie a început organizarea de șantier pentru refacerea sectorului, iar CNADNR a mobilizat utilajele, specialiștii și echipele de muncitori pentru demararea lucrărilor.
Deocamdată, au fost executate lucrări de drenări și scurgere a apei. Următoarele etape sunt: terasarea și drenarea cu piatră brută, consolidarea și stabilizarea terenului, reconstrucția corectă în conformitate cu proiectul inițial aprobat, realizarea lucrărilor de drenaj și colectare a apelor la suprafață.
„Proiectul pentru cei 200 de metri dintre Săliște și Cunța a fost unul deosebit, deoarece provocarea proiectantului a fost să pună în comun soluțiile sale cu soluțiile inițiale ale autostrăzii pentru a putea funcționa împreună. A reușit această fază, ne-am stabilizat la o soluție și a început deja și implementarea ei. Acesta este un examen atât pentru șefii de proiect, pentru regionalele care concură la acest proiect, cât și pentru companie la nivel central, acolo unde este unitatea specială pentru implementare”, a afirmat Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, la sfârșitul lunii aprilie, după ce a fost și el în vizită de lucru pe șantierele viitoarei autostrăzi Sibiu — Pitești și pe lotul 3 al Autostrăzii Orăștie — Sibiu, împreună cu o echipă de specialiști din cadrul CNADNR.
În data de 3 septembrie 2015, CNADNR a anunțat închiderea circulației rutiere pe Autostrada A1 Orăștie — Sibiu începând din 7 septembrie, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, între Nod rutier Săliște (km 270+020) — Nod rutier Cunța (km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii. CNADNR a impus constructorului autostrăzii Orăștie — Sibiu, Salini Impregilo, să refacă porțiunea de 200 — 300 de metri din corpul de autostradă unde au apărut degradările, prin demolare și reconstrucție în conformitate cu proiectul tehnic aprobat.
Proiectul Autostrăzii Orăștie — Sibiu, ca parte a Rețelei de Transport Trans-Europene (TEN-T CORE), prevede construirea a 82,07 kilometri de autostradă care leagă cele două orașe. Comisia Europeană a decis, în septembrie 2011, finanțarea acestui proiect cu 510 milioane de euro din Fondul de Coeziune.
Autostrada a fost împărțită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 și 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 și 4 au fost deschise traficului în 2014. În ceea ce privește Lotul 3 (Săliște — Cunța) de aproximativ 22 de kilometri, acesta face obiectul unei anchete penale după ce, pe o porțiune din zona viaductului Aciliu, au apărut fisuri adânci, care au pus în pericol siguranța traficului rutier.

Ultima oră