A început campania electorală? Care campanie?

Dacă nu vor apărea semne vizibile de vitalitate matură, campania electorală, la Sibiu, va semăna mai degrabă cu perioada comunistă. Pe-atunci, nu conta nici campania, nici candidații, nici rezultatele. Toate erau de formă, de ochii lumii, în fața cărora dictatura dorea să pară democratică, la fel ca democrațiile occidentale, dacă nu cumva mai mult. Aerul că nimeni nu pare interesat de cine vor fi edilii municipiului, după 5 iunie, l-am simțit în timpul unei plimbări, prin Sibiu, într-o dimineață, zilele trecute. Și ce-am observat, încercând să identific semnele perioadei în care ne aflăm?

Mi-am început periplul în cartierul Ștrand. Lume multă, ca de obicei. Normal, cartier mare, magazine destule, ofertă mare și cerere în ton cu „renumerația după buget”. Dar nici un afiș, nici o poză, nici un slogan. Întreb, la întâmplare, pe cineva dacă știe că a început campania. „Da, sigur că a început”, mă surprinde bărbatul de vârstă mijlocie din fața mea. Nedumerirea pe care mi-o citește în priviri îl determină să insiste: „Păi, nu vedeți? Se lucrează din greu la amenajarea parcului de lângă biserică. Uite colo!, ditai buldozerul răscolește aleile de beton, basculanta cară totul nu știu unde și muncitorii fac și desfac. A început campania electorală a… Primăriei, nu?” Înțeleg ironia și-i doresc omului o zi bună. Mă hotărăsc să ajung în centru. Pe B-dul Victoriei, în dreptul căminelor studențești, mă „împiedic” de un fluturaș. Cu un un zâmbet candid mă privea o tânără ce-mi promitea… nu, mai bine nu spun. Toți candidații și toate candidatele promit. E doar campanie, nu-i firesc să promită toți ceva? Nu contează dacă oamenii au aceleași așteptări. Asta e.

Vizavi de „eternul”șantier de la Palatul de Justiție, o aglomerare de poze cu candidați, pe geamul unei încăperi, la parter. Nici o firmă, nici un semn de agitație politică. Cine știe, îmi zic, probabil locatarii și-au dat acordul să transforme geamul în afișier electoral. Și plec mai departe. Știam că trebuie să urmeze spațiul „special amenajat”, din dreptul fostei primării. Văd într-adevăr două panouri mari și albe, rezemate de gardul metalic al imobilului altădată bine îngrijit. Undeva, pe unul dintre ele, vreo cinci partide își prezentau candidații, între care mi s-a părut că era și un independent. Nu sunt sigur, pentru că, în dreptul afișelor, panoul era „ascuns” de un copac bine înfrunzit. Restul panotajului sclipea, în splendoarea albului imaculat, bătut de lumina dimineții. Continuu plimbarea. Nu trec bine de pasajul subteran de la Bulevard și, la prima vedere, îmi apare o figură cunoscută de ziarist, dar nu sibian. Bună poză, gândesc, numai că nu avea nicio legătură cu campania noastră electorală. Ce să vă mai spun? Pe aleea ce coboară la Teatrul de Stat, ceva asemănător cu ce-am văzut pe Victoriei. Niște panouri „populate” ingrat cu câteva imagini, între care am recunoscut destul de greu figura unui fost ziarist sibian. În rest, panotajul la fel de gol, și de alb, ca și cel de mai sus. În zonă, din nou, doar afișele color „A4”, pe geamul biroului unui parlamentar de Bruxelles, mi-au amintit că a început campania pentru alegerile locale.

Care alegeri se doresc a fi expresia democrației sibiene. Mai precis, a voinței sibienilor. Sigur, deloc întâmplător un slogan amintește de necesara dependență, în principiu, a edilului de comunitatea pe care o conduce. Numai că, în ultimii 26 de ani, la sloganuri ne-am dovedit mult mai creativi decât la schimbările majore necesare trecerii dintre două regimuri politice fundamental diferite.

Mă simt obligat să completez aceste prime impresii, despre atmosfera electorală din Sibiu, cu una ce ține de o schimbare majoră, petrecută în ultimul timp: campania politică a trecut din spațiul public real în spațiul public virtual. Remarcabilă, însă, e doar agitația creată de trivialitățile forumiste interzise tinerilor sub 18 ani. Chiar și figurile „personajelor” sunt lucrate cu tehnicile moderne, pentru ca toți să arate bine. Cum altfel? În schimb, e greu de găsit ceva original în cuvintele lor, ceva care să țină de necesarele și minimele garanții ale priceperii viitorilor edili. Am renunțat să caut idei de esență tare, bine țintite spre neîmplinirile de până acum, datorită cărora întreaga administrație publică din țară bate pasul pe loc. Nu mai vorbesc de inerțiile sau de imposturile instalate la vârfurile ei, după atâtea alegeri. Sau de întrebarea clasică a tranziției: încotro ne-ndreptăm, dom’le? În schimb, aș vota la vedere că România n-ar fi reușit de una singură, fără „chemarea Occidentului”, să ajungă chiar și la stadiul actual de emancipare de trecutul, deja, destul de îndepărtat. Un stadiu totuși instabil, ce nu mă lasă indiferent. Ce altceva dovedește faptul că politicul, statul în general, cu instituțiile sale tehnocrate, dar și cu puterile lui politice, la fel ca presa „liberă” și economia sunt cernute de o campanie justițiară prea oarbă – dovedind, uneori, că e nepregătită să salveze spiritul adevărului și dreptății , pentru a ne lăsa să sperăm într-un viitor mai bun al societății românești?

p.s. Stau și mă întreb: oare tot ce vedem, până acum, sunt roadele noii legi electorale? Adică n-a fost de-ajuns că s-au pierdut două lucruri bune, pentru România și viitorul ei – alegerea în două tururi a primarului și alegerea directă a președintelui CJ? Trebuiau și condițiile desfășurării campaniei electorale mutilate de tot ce aveau atrăgător, optimist și necesar? Sau majoritatea parlamentară de la 2012 a „revizuit totul”, pe placul DNA-ului? Dacă nu, al cui?  Să răspundă, ÎN ACEASTĂ CAMPANIE, LIDERII ALEȘI, ÎN 2012, AI CANDIDAȚILOR de astăzi. Şi, de ce nu?, chiar MARELE ALES, DIN 2014, poate, ar avea ceva de spus. (Sigur, dacă s-a mai trezit la realitate.) S-ar simți că democrația românească a făcut un pas spre maturitate, nu credeți?