Directorul Spitalului de Pediatrie forțat să își depună demisia, chiar de către primarul Sibiului. De ce a recurs Fodor la acest gest!

infectioase copii

“Revolta” mămicilor din Sibiu care au luptat ca micuţii bolnavi să poată fi internaţi alături de unul din părinţi şi-a atins scopul. După ce au fost asigurate de toate autorităţile implicate că acest lucru va fi posibil, directorul Spitalului de Pediatrie, Alexandru Mihuţ, şi-a dat demisia.

“În contextul nemulțumirilor exprimate public de părinții copiilor internați la Spitalul de Pediatrie Sibiu, primarul interimar Astrid Fodor i-a invitat pe reprezentanții acestora la o întâlnire care a avut loc la sediul Primăriei Sibiu în data de 10 mai. La aceasta au participat reprezentanți ai Asociației Mâini Unite, ai Asociației Sprijin pentru Mame (organizație în curs de constituire) și unul dintre părinții care și-au exprimat public nemulțumirea față de faptul că nu este permisă internarea aparținătorilor alături de copii.

Directorul Spitalului de Pediatrie forțat să își depună demisia, chiar de către primarul Sibiului. De ce a recurs Fodor la acest gest!

În urma discuțiilor purtate, după analiza documentelor prezentate de aceștia și a situației existente în Spitalul de Pediatrie, primarul interimar Astrid Fodor a solicitat demisia managerului general al Spitalului, domnul Alexandru Mihuț. Managerul și-a prezentat demisia astăzi, miercuri, 11 mai 2016.

În cursul zilei de astăzi, miercuri, 11 mai 2016, primarul interimar Astrid Fodor va numi prin dispoziție, în funcția de manager general interimar, pe domnul doctor Vasile Stelian Banciu, medic primar și șeful secției Ortopedie, în conformitate cu Legea 95/2006, articolul 176, alineatul 4. Managerul interimar va prezenta un plan de măsuri imediate pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Spitalul de Pediatrie Sibiu, în conformitate cu legislația în vigoare”, se arată într-un comunicat trimis de Primăria Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică