ciclisti

Sâmbătă, 14 Mai 2016, este programată să se desfăşoare la Sibiu, a IV -a ediţie a întrecerii cicliste rutiere de masă „Criteriul Primăverii”. Competiţia se va desfăşura pe un traseu care măsoară 18 km, după cum urmează: Dumbrava Sibiului (zona hotel Hilton) – DJ 106 A (spre Răşinari) – Răşinari – DJ 106 D – Mănăstirea Răşinari – Poplaca – DJ 106 R – Sibiu – SOSIRE( Inspectoratul Judeţean de Jandarmi – Calea Poplăcii).

Competiţia este accesibilă tuturor categoriilor socio-profesionale de cetăţeni doritori, care au împlinit vârsta de 14 ani. Se estimează o participare de peste 300 concurenţi în limitele categoriilor de vârstă 14 – 17 ani (vârstă şcolară), 18 – 35 ani şi peste 35 ani, feminin şi masculin.

Înscrierile doritorilor se desfăşoară deja: on-line, accesând siteul www.bikeromania.ro sau la Magazinul de biciclete ACTION Sport, din Calea Dumbrăvii nr. 89 şi vor continua inclusiv în ziua competiţiei la Sala TRANSILVANIA, între orele 8 – 9,30. Nu se percepe taxă de participare. Concurenţii trebuie să dispună de biciclete corespunzătoare tehnic, de echipament adecvat şi OBLIGATORIU, cască de protecţie.

Startul festiv va fi dat în 14 Mai, ora 10, din fața STADIONULUI MUNICIPAL (Parcul Sub Arini), iar startul tehnic la ora 10,30 în Dumbrava Sibiului (zona hotelului Hilton).

Primii 300 de ciclişti sosiţi vor primi diplome de participare şi un tricou inscripţionat cu logourile competiţiei ale partenerilor şi ale sponsorilor. Câştigătorilor le vor fi oferite cupe şi diplome, iar ocupanţilor locului I la fiecare categorie de concurs, tricouri de ciclism speciale produse de cunoscutul producător european de echipament sportiv Ballan Sportswear din Sibiu. Prin tragere la sorţi 10 dintre participanţii inregistraţi la competiţie şi prezenţi la festivitatea de premiere, vor beneficia de asemenea de tricouri de ciclism similare cu ale cîştigătorilor.

Pentru buna desfăşurare a competiţiei şi pentru evitarea accidentării concurenţilor, circulaţia tuturor categoriilor de vehicule va fi oprită în intervalele orare 10,30 – 11,00 pe sectorul Dumbrava (Hilton) – Răşinari (podul peste pârâul Şteaza, către Poplaca) şi 10,45 – 12,00 pe sectorul DJ 106 D (Răşinari – Poplaca) şi Sibiu Calea Poplăcii (de la str. Ludoş) – DJ 106 R – Poplaca (zona şcolii).
Festivitatea de premiere va avea loc în parcarea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică