Analizele dezinfectanţilor din spitale. Hexi Pharma ameninţată de Guvern cu măsuri fără precedent. Ce se întâmplă acum în spitale!

spital_bucuresti_1_18607300

Au apărut şi rezultatele oficiale legate de dezinfectanţii de la Hexi Pharma care arată produsele biocide au diferenţe în concentraţii între valoarea declarată şi cea măsuratăanunţă secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Victor Strâmbu, acesta declarând produsele vor fi retrase, iar compania a fost amendată cu 40.000 lei.

Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii a mai declarat. „Sunt mult mai multe probe la Icechim, aici avem vreo 20 de probe. Există diferenţe între concentraţii între valoarea declarată şi cea estimnată prin analizele făcute la Icechim, e vorba de procente de concentraţie de substanţe pe diferite produse. Iod, procentul declarat pe etichetă e de 10%, procentul real e 7,41% Glutaraldehyde, 12% era pe etichetă, 1,23% măsurată. Cam în felul acesta sunt analizele, unele concordă (propanol)”.   Victor Strâmbu a mai adaugat că miercuri s-a terminat şi controlul inspecţiei sanitare de stat de la minister la firma Hexi Pharma, iar raportul va fi gata în aproximativ două zile, dar s-a decis retragerea produselor neconforme. „Retragerea trebuie să se facă imediat, există documente care vor fi ridicate de la unitate” a spus secretarul de stat. El a mentionat că firma este amendată cu 40.000 de lei.  Guvernul nu exclude deschiderea unui proces civil împotriva Hexi Pharma, după ce testele oficiale prezentate miercuri au arătat că substanţele biocide sunt neconforme, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. „Nu excludem să ne îndreptăm în civil împotriva companiilor respective. Nu vorbim de o anchetă penală, ci de una administrativă” a declarat Dan Suciu.

„Recomandăm ca aceste substanţe să nu mai fie utilizate.Vom avea un nou ordin de ministru care să reglementeze alţi parametrii. Când vom avea asta, abia atunci vom putea spune că în spitalele din România avem standarde” a spus purtătorul de cuvânt al Guvernuluui. Dan Suciu a spus că în perioada imediat următoare vor urma controale încrucişate în toată ţara. „Recomandăm spitalelor să nu mai utilizeze substanţele acelea, în perioada imediat următoare vom testa şi celelate produse de pe piaţă precum şi eficicacitatea lor în spitale”, anunta el.

„Suntem convinşi că dacă nu au acum decât Hexi, în 24 de ore pot achiziţiona o altă substanţă, este dreptul managerului de spital de a face asemenea achiziţie cu sumele pe care le are la dispoziţie”,spune Dan Suciu. Potrivit legii, spitalele pot să facă achiziţii directe de maximum 15.000 de euro.

sursa: mediafax.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică