insula-iubirii(1)

Cel de al doilea sezon al emisiunii „Insula Iubirii” va debuta la Antena 1 pe data de 11 mai. Cinci cupluri îşi vor testa dragostea, iar unul este mai special…pentru că cei dou s-au cunoscut la Sibiu.

Loredana şi Hamude sunt împreună de un an şi jumătate. „Suntem romantici, suntem un cuplu perfect, ne iubim foarte mult şi ne dorim o relaţie cât mai lungă. Ne-am cunoscut în Sibiu, a fost dragoste la prima vedere, ne-am mutat împreună după două luni şi ne înţelegem excepţional. Ne completăm unul pe celălalt”, declară ei. Loredana şi Hamude îşi doresc să-şi întemeieze o familie şi „Temptation Island – Insula iubirii” li s-a părut emisiunea în care pot testa cât de solid este cuplul lor. Loredana se simte pregătită pentru căsătorie, dar vrea să fie sigură că el este aşa cum îl vede ea zi de zi.

loredana si hamude
loredana si hamude

Alice şi Alin sunt împreună de doi ani. „Suntem un cuplu puternic, care a trecut prin multe încercări. Avem încredere unul în celălalt, ne place distracţia, suntem deschişi provocărilor şi vrem să ne testăm limitele”, dezvăluie ei. Înainte de a pleca în Thailanda, Alice i-a promis lui Alin că va fi sinceră ca şi până în acel moment şi că nu va face nimic din ceea ce ar putea să îl deranjeze. La rândul lui, Alin i-a spus că-i va fi fidel şi că prin intermediul acestei emisiuni îşi vor da seama cum sunt cu adevărat. Rămâne de văzut dacă vor reuşi să treacă testul încrederii desfăşurat în Thailanda.

alice si alin
alice si alin

Pe Georgeta şi Cristian, doi tineri care sunt vecini de bloc de 15 ani, îi leagă o poveste de iubire de şase ani. „Nu avem nimic de pierdut… bine, în afară de eu pe el şi el pe mine, dar nu se pune problema”, crede Georgeta. „Avem şase ani intenşi. Cu certuri, cu plimbări, cu bucurii, cu toate, ca-ntr-o relaţie”, spune Cristian, care dă de înţeles faptul că există câteva fisuri în cuplul lor.

georgeta si cristian
georgeta si cristian

Medana şi Robi au o poveste de iubire de nouă ani, iar de trei locuiesc împreună. Cu puţin timp înainte de a pleca în Thailanda au reuşit să îşi împlinească un vis, acela de a avea o casă. „Suntem uniţi, avem planuri mari, ne iubim şi am vrea să întemeiem o familie”, susţin ei. „Vrem să vedem cât de stabilă e relaţia noastră, mai ales că suntem de atâta vreme împreună. Nu ştiu cum aş reacţiona să-l văd în preajma altcuiva, mai ales că e destul de lipicios”, declară Medana. Robi promite că nu o va înşela şi nu va lăsa loc de interpretări.

medana si robi
medana si robi

Elena şi Saşa au trăit multe urcuşuri şi coborâşuri din 2006, când s-au cunoscut. „A fost dragoste la prima vedere. El a plecat apoi din ţară şi s-a întors în 2008, când am început relaţia oficială. După un an a plecat iar, dar ne-am continuat relaţia la distanţă. Eu am plecat la el, am stat o vreme, dar m-am întors, apoi a mai venit el în România. Totul a început să se strice. Anul acesta s-a întors definitiv în România şi mi-a făcut o surpriză. Am reluat relaţia şi încercăm să vedem dacă putem avea un viitor împreună”, dezvăluie cu sinceritate Elena. „O să fiu corect şi sincer şi o să fac tot posibilul să fac relaţia să meargă. Îmi doresc să fie ceva reciproc”, declară Saşa.

elena si sasa
elena si sasa

Sursa www.cancan.ro

Ultima oră