Aeronava care îi aduce în țară pe cei doi eroi căzuți la datorie în teatrul de operații Afganistan a decolat de pe aeroportul din Baza aeriană Kandahar și aterizează pe Otopeni luni în jurul orei 20.30.
Trupurile neînsuflețite ale sublocotenenților post-mortem Dumitrescu Iulian și Vizireanu Adrian, căzuți la datorie în timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, vor fi repatriate cu o aeronavă militară a Forțelor Aeriene Române care va ateriza luni, 9 mai, în jurul orei 20.30, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, anunta agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis luni AGERPRES, ministrul Apărării Naționale a semnat avansarea în gradul de sublocotenent post-mortem a plutonierului Iulian Dumitrescu și a sergentului Adrian Vizireanu, care au căzut la datorie în timpul executării unei misiuni în teatrul de operații din Afganistan.
Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, ora 10,45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani.