În țara unde sistemul sănătății publice e scos la mezat exact de cei care sunt puși să-l administreze;
în țara unde numai moartea poate demasca netrebniciile celor care, aparent, se luptă cu ea, în numele sănătății poporului;
în țara unde educația a ajuns vorbă-n vânt, pentru că puțini mai dau un ban pe ea;
în țara unde minima moralia s-a ascuns în cărți, pentru că, în spațiul public, e luată la mișto;
În țara unde mulți trăiesc cu impresia că reprezintă democrația, deși n-au ajuns să-i recunoască condiționările și binefacerile;
În țara unde fostul dictator ar avea încă șanse mari să fie ales, democratic, președintele ei;
în țara care s-a rătăcit în libertate, pentru că a recâștigat-o în urma unei trădări. Și nici n-a fost în stare să-i pună la punct pe cei care de-atunci i-au înșelat așteptările;
în țara care nici în viitorul sfert de veac nu se va deștepta singură, din somnul cel de moarte al indiferenței, care umilește, obișnuinței, care încremenește și cinismului, care ucide;
în țara unde, după 1989, președinții ei au fost sau înfrânți de diverse servicii, sau creați de ele;
în țara unde prin servicii pot fi înțelese multe, de la primenirea sufletească, la curățenia străzii și până la slujirea intereselor ei;
în țara unde un oarecare Tolo se joacă de-a Stolo – cel din 91. Numai că Stolo a fost premier, iar Tolo este doar gazetar sportiv. Și nimeni nu-l împiedică să demaște, la televizor, vinovății din sport și siguranța națională, cu informații primite pe „surse”. Cine mai știe de partea cui joacă Tolo? Că de partea țării încă nu s-a dovedit;
în țara de unde, după atâta facere de dreptate cu anasâna, mulți antreprenori se pregătesc să-și lase baltă toate interesele;
în țara unde libertatea de exprimare trezește suspiciuni direcționate, în timp ce există mass-media plătite de unii care n-au nici în clin, nici în mânecă cu jurnalismul;
în țara unde este posibil ca un fost prim-ministru, cu figură și gesturi de adolescent necopt, ajuns odată la guvernare prin metode de inspirație bolșevică, ulterior dovedit un talentat copiator de teze și bătut măr de o furtună electorală, așadar un astfel de ins poate reveni la putere. Și nu oricum, ci prin voința reprezentanților poporului, în frunte cu unul care, mimând, pe față, linia Brătienilor, se iubește interesat cu stânga populistă de astăzi, în parlamentul țării;
în țara unde, de când se știe, „politica e curvă” și poporul se miră că e mereu mințit;
într-o țară în care a dispărut buna dispoziție, în timp ce, „24 din 24”, Capitala ne dă ora exactă a netrebniciei românești,
întrebarea grea este: la ce ne putem aștepta de la niște biete și dirijate-de-la-centru alegeri locale? Eu cred că, deocamdată, într-o țară ca a noastră – în care clasa politică nu se grăbește (din motive străine de interesele societății noastre, în viitor) să facă marea reformă a administrației publice – ne putem aștepta doar la realități visate, din partea celor care par convinși de promisiunile pe care le fac, doar în actuala campanie electorală.
Și, în fine, trăim în țara unde subiectivismul meu poate fi aspru taxat, dar asta nu schimbă realitățile ei dureroase.