ce mi-ar fi plăcut să aud din partea ips laurențiu streza, în interviul de la tstv

strezaEvenimentul local mediatic al Săptămânii Mari a fost interviul acordat de IPS Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, canalului on-line TSTV. A fost un interviu ușurel și cuminte. Abordarea subiectelor n-a depășit modul comun, fără finețuri teologice și sensibilități legate de prezența bisericii în societatea românească de azi. Discuția a curs în tonalități amabile și confortabile pentru toate părțile. Și iată câteva din subiectele cele mai interesante  ale interviului: * în contextul dinamicii sale instituționale, BOR se ocupă de identificarea figurilor marcante din istoria românilor, care ar putea ajunge sfinți ai bisericii (Arsenie Boca – proces aflat în curs de cercetare; Mihai Viteazul – subiect închis, nefiind întrunite condițiile sfințirii); * candidaturile unor preoți în alegerile locale de luna viitoare – e nevoie de angajamentul lor, în fața lui Dumnezeu, „că mă vor apăra”, mai ales acolo unde „se împart banii”, pentru că ei „sunt și ai celor 86% de ortodocși contribuabili”; * Consiliul județean a ajutat biserica, în timp ce Consiliul local Sibiu n-a făcut nimic pentru ea; * „n-am nimic cu presa, ci doar cu anumite persoane”, cu probleme de deontologie. Așa s-a ajuns, spre finalul discuției, la subiectul care a a încins multe spirite în mediul virtual: fotografia cu Mercedesul.

Cred că acest ultim subiect – specific vieții publice – merită mai multă atenție. Nu pentru că de mașina de lux a mitropolitului ar depinde soarta bisericii. Sau a comunității creștinilor ortodocși sibieni. Nu. Numărul imens de comentarii și prezentarea – pe forumuri – preponderent negativă a acestei achiziții, din curtea mitropoliei Ardealului, au pus în umbră pledoaria IPS Laurențiu, în favoarea instituției BOR. Mesajele s-au rostogolit pe internet, generând o avalanșă de critici în urma unei afirmații nefericite. De altfel, prelatul a recunoscut imediat că a săvârșit un păcat, „blestemând” jurnalistul care a publicat imaginea. Pe scurt, i-a dorit ca Dumnezeu să-l ajute să câștige bani, ațâția câți a primit pentru respectiva imagine. IPS părea profund convins că jurnalistul a încălcat deontologia profesională. Eroare! Deși se consideră demnitar, motiv care ar justifica opțiunea pentru celebra marcă de mașină, IPS nu acceptă ideea că jurnalistul a avut, și el, libertatea de a-l fotografia, în spațiul public, urcând în elegantul Mercedes. Pentru asta, Înaltpreasfinția Sa nu avea de ce să lanseze „blestemul” și să aștepte scuze. În schimb, n-ar fi fost lipsit de importanță să se fi gândit demult la reacțiile populare, înaintea unei asemenea achiziții de lux. Mai ales fără mențiuni privind susținerea financiară a acesteia – buget public sau privat? O îndatorire ușor de acceptat… dacă recunoști obligațiile ce decurg din calitatea publică de demnitar

Un mare teolog contemporan spune că dinamica vieții creștine stă tocmai în căutarea permanentă de echilibru între evlavia personală și dreptatea socială. Fiecare aduce felul ei de împlinire în viața omului, ce trebuie căutată, mai ales, în Postul Mare – timpul găsirii unui nou echilibru. Dacă viața noastră spirituală este marcată de o iubire profundă față de Dumnezeu și rugăciune, Postul Mare este un timp pentru a-l căuta pe aproapele. Dacă spiritualitatea noastră este marcată de o puternică implicare față de ceilalți, Postul Mare este un timp pentru o rugăciune personală și mai puternic interiorizată. Cele două manifestări spirituale – menținute în echilibru – constituie motorul vieții creștine. Așadar, ce poate fi mai specific perioadei de post decât încercarea creștinului de a menține acest echilibru vital, între iubirea de Dumnezeu și iubirea aproapelui, care ne îmbogățește și ne apropie de învățătura lui Isus Cristos?

Nu știu cum a fost pregătit și realizat interviul de la TSTV, dat publicității în ultima săptămână a Postului Mare. Așa cum ni s-a prezentat, cred că a fost ratată ocazia cea mai bună, într-un an, de-a vorbi public despre Post, despre importanța pe care o are în atingerea și menținerea echilibrului social. Mi-ar fi plăcut să aud din partea unuia din înalții ierarhi ai BOR teme de meditații și idei pe acest subiect, altfel spus despre cum poate fi însănătoșită societatea noastră, cultivând, pe lângă drepturile și obligațiile civice, învățăturile și practicile religiei din care s-a născut actuala civilizație.

Ultima oră

Participă la discuție

6 Commentarii

  1. Avatar photo2 femururi ,un brat si un bolero la o scara plus doi ochi deschisi ce iti simbolizeaza la psihologie? spune:

    formula de bing bang
    [1/10]x[diametrul lunii ganimede a lui Jupiter(5270 km) xdistanta maxima a planetei marte de soare 9249 milioane de km)]/(9,5×10 la puterea a noua)=
    =13,8129( 473 681 052 631 578 9), bilioane de ani,valoare periodica intr-un univers cellular de tip oglinda
    diametrul lunii ganimede=5262,4 km= aprox 5270km

  2. Daca doresti sa auzi „teme de meditatii” e ca si cum intrebi „muiati sunt posmagii” asa ca draga Dorin Teodorescu …foloseste expresia „ajuta-te singur” :)) si nu iti mai dori sa auzi,pune mana si citeste Scrierile Sfintilor Parinti,si asculat cu atentie cuvintele Lui Cristos „Nu judeca sa nu fi judecat”
    Succes!!!

    1. MAI CITESTE O DATA: „Nu știu cum a fost pregătit și realizat interviul de la TSTV, dat publicității în ultima săptămână a Postului Mare. Așa cum ni s-a prezentat, cred că a fost ratată ocazia cea mai bună, într-un an, de-a vorbi public despre Post, despre importanța pe care o are în atingerea și menținerea echilibrului social. Mi-ar fi plăcut să aud din partea unuia din înalții ierarhi ai BOR teme de meditații și idei pe acest subiect, altfel spus despre cum poate fi însănătoșită societatea noastră, cultivând, pe lângă drepturile și obligațiile civice, învățăturile și practicile religiei din care s-a născut actuala civilizație”. POATE ACUM AI INTELES MESAJUL. Asocierea meditatiei cu posmagii arata ca nu. Nu-i mai amesteca pe Sfintii Parinti cu anonimatul tau. Nu-i onoreaza. La fel si cu invataturile lui Cristos. Cuviosia ta, respecta parerile aproapelui. Chiar daca nu-ti convin. Sau nu le intelegi. Fii credincios, nu necredincios! Iti doresc o Saptamana Luminata!

  3. Avatar photo2 femururi ,un brat si un bolero la o scara plus doi ochi deschisi ce iti simbolizeaza la psihologie? spune:

    ce I-ar fi placut ziaristului sa auda si nu a auzit?
    si nu ai auzit draga ,draga? nu-I nimic .draga, caci nici beethoven nu auzea, dar nici hawking nu vorbea si nici formula cea noua de bing bang n-a vazut-o nimeni

    1. Imi pare rau: mesajul tau a prea hazliu, ca sa cred ca a fost inspirat de articolul meu si sa-l iau in serios…