Săptămână crucială pentru Bursa din Sibiu. Ce se poate întâmpla cu aceasta!

bursa din sibiuBursa din Sibiu (Sibex) se află în aceste zile în fața luării uneia din cele mai importante decizii de la înființarea acesteia și până în prezent. Marți, acționarii Bursei de Valori București sunt chemați să își dea girul pentru fuzionarea cu Bursa din Sibiu.

Un număr de 73 de companii listate la bursă au programate Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) anuale în această săptămână (25-29 aprilie), aceasta fiind printre cele mai aglo­merate perioade din acest an, anunta zf.ro.
Luni, 25 aprilie, ţin AGA anuală SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Mol­dova (SIF2), acţionarii urmând să decidă dacă SIF1 va distribui sau nu divi­dende în acest an, dar şi noile coor­donate ale procedurii de consoli­dare a valorii nominale a acţiunilor la SIF Moldova.
Marţi, 26 aprilie, acţionarii BVB sunt chemaţi să aprobe bugetul pe 2016, dividendele în valoare de 6,6 milioane de lei şi să acorde mandat conducerii BVB pentru a începe negocierile vizând fuziunea cu bursa din Sibiu – Sibex. Tot marţi are loc AGA anuală la OMV Petrom. Pentru acest an, compania estimează un pro­fit net de 199 milioane de lei, faţă de un minus de 690 milioane de lei anul trecut. Sursa: zf.ro.

Ultima oră