FOTO - Chef în căminele studențești din Sibiu. Studenții au copt cozonac și au înroșit ouă cot la cot și cu profesorii!

oua rosii studenti sibiuCâteva sute de studenți români și străini din căminele Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu au sărbătorit Pastele cu o săptămână mai devreme, anul acesta, în cadrul evenimentului ”Lumina Învierii ajunge în cămine”.

Conducerea universității le-au pus la dispoziție toate ingredientele, iar studenții și personalul din cămine au asigurat ”mâna de lucru” pentru ouăle roșii, cozonaci și gogoși. Fetele au fost cele care au asigurat ”nucleul dur” al gospodinelor, însă au fost și câțiva băieți care au acceptat provocarea de a pregăti sărbătoarea alături de colegele lor. ”Rețeta după care am înroșit ouăle este una tradițională, pe care o știu de la bunica. Mai întâi am fost în parc și am adunat frunze pentru a orna ouăle. Apoi, am pus ouăle la fiert în apă cu puțin oțet, le-am lăsat 15-20 de minute, după care le-am scos și, așa fierbinți, le-am pus frunzele, le-am prins într-un ciorap și le-am băgat în vopseaua obținută din frunze de ceapa roșie”, a explicat Iuliana Rof, studentă la jurnalism și comunicare.
După ce au prins culoare, a urmat lustruitul. Și, cum totul a fost în ton tradițional, luciul ouălor a fost dat de o bucată de ”slană”.
pastele in caminele ULBS 10
Prilej de socializare
Chiar dacă nu și-au prea făcut apariția în bucătăriile căminelor, în timpul în care s-au pregătit bunătățurile, studenții au coborât din camere în momentul în care au simțit mirosul îmbietor al gogoșilor și al cozonacului.
”Ne bucurăm de aceste inițiative ale conducerii, pentru că reprezintă un prilej în care ne adunăm, socializăm și ne distrăm împreună. Altfel, chiar dacă stăm în același cămin, cam fiecare are preocupările lui. În plus, este frumos pentru că aceste acțiuni sunt organizate înaintea unor sărbători importante și așa avem și noi posibilitatea de a intra mai bine în atmosferă”, spune Andreea Ștefan.
gogosi si oua rosii
Cântece și povești de la studenții teologi
Pentru a înțelege mai bine semnificația Sărbătoarii Paștelui și a obiceiului de înroșit ouă, un grup de studenți ai Facultății de Teologie a venit pentru a le explica colegilor de la celelalte facultăți, rădpcinile acestor tradiții, iar la final, au cântat Hristos a Înviat! atât în limba română cât și în latină.
studenti straini
Străinii, cei mai entuziasmați
Pentru unii din studenții veniți la ULBS prin intermediul programelor ERASMUS + sau profesorii chinezi, din cadrul Institutului Confucius, participarea la acest eveniment a reprezentat o premieră. ”Este pentru prima dată când particip la o astfel de sărbătoare, pentru că noi, în China, nu sărbătorim Paștele. E fascinantă toată această tradiție pe care o aveți”, a spus Zhong Ruo, profesoară venită din China pentru a preda chineză la ULBS.

Ultima oră

Comentariul meu