Ziua Forţelor Terestre. Programul evenimentelor de la Sibiu

militari

Vineri, 22 aprilie a.c., structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autorităţile publice locale şi Mitropolia Ardealului, vor organiza o serie de manifestări dedicate aniversării Zilei Forţelor Terestre şi a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă (patronul spiritual al Forţelor Terestre Române).

Activităţile vor debuta la ora 08.30 cu un program artistic susţinut de Muzica Militară a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” pe platoul din faţa Cercului Militar Sibiu şi vor continua, la ora 09.00, cu ceremonia militară dedicată Zilei Forţelor Terestre de la Monumentul ostaşului din toate timpurile (amplasat în faţa Cercului Militar). În încheiere, Garda de onoare va defila pentru toţi participanţii la acest eveniment.

În perioada 21-30 aprilie a.c., Cercul Militar Sibiu îşi va deschide porţile pentru ca publicul să poată vizita expoziţia foto-documentară dedicată Forţelor Terestre.
Toţi cei interesaţi să participe la activitate, sunt aşteptaţi în faţa Cercului Militar, în data de 22 aprilie a.c., începând cu ora 08.30.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică