Naziştii aveau un plan incredibil prin care plănuiau să folosească razele solare ca pe o armă. O oglindă gigantică ar fi trebuit să concentreze şi să amplifice acţiunea razelor solare, iar astfel oraşele ar fi putut fi arse din temelii.
Planul pare mai degrabă conceput de un răufăcător din filmele cu James Bond, dar naziştii sunt cei care plănuiau să folosească acest tip de armă, cu un diametreu de peste un km. Oglinda ar fi putut fi folosită pentru a concentra razele solare asupra unei ţinte anume, aşa cum folosesc copii lentile pentru a aprinde paie, relatează Dailymail.
Un articol publicat în revista Life din 1945 arată cum “armata americană a făcut o descoperire uluitoare: oamenii de ştiinţă germani aveau planuri serioase de a construi o armă solară”. Oglinda gigant, plasată deasupra Pământului ar fi “concentrat raze solare într-un anume punct de pe suprafaţa scoarţei terestre”.
Ideea a fost generată în 1923 de omul de ştiinţă Hermann Oberth, cunoscut drept părinte fondator al ştiinţei rachetelor.
Născut la Sibiu (la acea vreme Nagyszeben sau Hermannstadt), Hermann Oberth a fost, pe lângă rusul Konstantin Ţiolkovski şi americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinţi fondatori ai ştiinţei rachetelor şi astronauticii. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind însă în mod esenţial identice, deşi cercetarea a avut loc în mod independent.
Cu un cost estimat de trei milioane de mărci şi o perioadă de execuţie de 15 ani, scopul iniţial acestei oglinzi gigant ar fi fost să suplinească razele solare, în zonele altminteri păgubite de astru. Dar Oberth a descris această invenţie, ulterior, ca “arma supremă”.
El spunea că “oglinda mea spaţială este ca acelea pe care şcolarii le folosesc pentru a proiecta raze solare pe tavanul sălii de clasă”. În 1945, când Aliaţii au început să cotrobăie prin planurile de război capturate, a devenit evident că naziştii se folosiseră de ideea lui Oberth şi începuseră să caute posibilităţi pentru a construi această armă pe o orbită plasată la circa 30 km de Pământ.
Conform revistei Life, arma ar fi urmat să fie asamblată din piese, pe orbită. Arma ar fi trebuit să aibă şi o staţie spaţială, cu locuri în care rachetele de aprovizionare ar fi putut să se cupleze, grădini care ar fi trebuit să furnizeze oxigen şi generatoare solare pentru aprovizionarea cu energie.
Germanii nu sunt însă singurii care au căutat variante prin care să se folosească de puterea soarelui. În 1999, ruşii au făcut publică intenţia lor de a folosi o oglindă pentru a reflecta lumina solară pe Pământ în perioada iernii.
Sursa www.businessmagazin.ro