foto – tragedie la cârța. două persoane au decedat, iar o fetiță de doi a fost resucitată după ce o căruță s-a răsturnat în olt!

raul olt 3Două persoane au murit miercuri după amiază la balastiera din Cârța, după ce căruța cu care traversau Oltul pe un pod improvizat, s-a răsturnat în apă. Șase persoane au ajuns în râu în total, printre care și o fetiță ce a fost resuscitată și salvată în extremis.

Un apel la 112 a pus pe jar pe cei de la ISU Sibiu. Persoana care a sunat a anunțat  faptul că mai multe persoane care traversau într-o căruță un pod improvizat s-au răsturnat în râul Olt, în zona localității Cârța.
În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat un echipaj de salvare cu o ambarcațiune, un echipaj de intervenție rapidă, două echipaje S.M.U.R.D. și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că în incident au fost implicate șase persoane (4 adulți și doi copii), dintre care doi adulți erau prinși sub apă. Cei doi copii au fost extrași din apă, respectiv o fetiță în vârstă de un an și două luni în stare de inconștiență și un băiat în vârstă de cinci ani, conștient.ralul olt 4

Două persoane au murit înecate
Imediat, paramedicii S.M.U.R.D au aplicat manevre pentru resuscitarea fetiței și au acordat îngrijiri medicale băiatului, ambii fiind stabilizați și transportați la unitatea de primiri urgențe din municipiul Sibiu. De asemenea, echipaje medicale au acordat îngrijiri medicale celor doi adulți, aceștia refuzând transportul la spital.
”Pompierii au reușit să extragă și celelalte două persoane surprinse sub apă, însă întrucât în momentul răsturnării căruței au fost aruncați în amonte și prinși sub tubulatura podului improvizat, nu au mai răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, spun cei de la ISU Sibiu. foto: Isu Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu