concurs_bucuria Învierii (3)

Peste 500 de elevi din toată ţara au participat la cea de-a opta ediţie a Concursului naţional de creaţie artistico-plastică “Bucuria Învierii”. Cele mai bune 35 de icoane, desene şi obiecte specifice Sfintelor Paşti au fost premiate în cadrul unei festivităţi organizate la Biblioteca Judeţeană “ASTRA” din Sibiu.

La festivitate au participat consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, consilierul social din cadrul eparhiei, pr. Ciprian Cândea, inspectorul şcolar pentru educaţie timpurie şi învăţământ special, prof. Delia Stoicescu, cadre didactice şi rudele elevilor. Toţi elevii şi profesorii au primit diplome de participare, iar valoarea totală a premiilor a fost de 2500 de lei.
“Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că am reuşit să ducem mai departe proiectul nostru, intitulat <<Lăsaţi copiii să vină la Mine!>>. Am implicat anul acesta în Concursul naţional de creaţie artistico-plastică <<Bucuria Învierii>> peste 500 de elevi şi peste 200 de profesori. Mulţumim tuturor celor care au participat la concurs şi mare bucurie avem să vedem că micuţii şi-au exprimat sentimentul dragostei faţă de Sfintele Paşti prin artă. Mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu pentru binecuvântare dată la organizarea evenimentului”, ne-a spus unul dintre organizatori, pr. Marian Vlăduţ.
Concursul s-a desfăşurat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu şi cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului şi al Asociaţiei “ACORD”.
“Este foarte important pentru fiecare copil în parte să se simtă valoros, să ştie că ne aduce lumină şi căldură prin mesajele pe care ni le transmit. Este o modalitate de a-i valoriza, şi de a le mulţumi pentru ceea ce sunt ei în viaţa noastră. Colegul nostru profesor, părintele Marian Vlăduţ a făcut ca legătura dintre Şcoală şi Biserică să fie extrem de strânsă. Este o legătură extraordinară pentru că ne bucurăm întotdeauna în preajma sărbătorilor de acest proiect valoros, prin care valorizăm diversitatea, culoarea şi creativitatea”, ne-a spus inspectorul Delia Stoicescu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică