De luni dimineață, ajutoarele Iepurașului s-au apucat de treabă și construiesc Târgul de Paști din Sibiu, care se va desfășura în perioada 22 aprilie – 3 mai, în Piața Mare.
Peste 40 de căsuțe vor da forma unui mare ou de Paști, așa cum va fi vizibil din aer. Expozanți din țară și străinătate sunt nerăbdători să își prezinte produsele vizitatorilor, care vor avea astfel o alternativă plăcută de cumpărare a cadourilor de Paști, dar și de a petrece timp liber în centrul medieval al orașului.
În centrul târgului va fi amenajată zona pentru copii, care va include caruselul tradițional, un trenuleț pentru copii, și alte atracții pentru cei mici. O noutate o reprezintă Căsuța Familiei de Iepurași.