Viteza excesiva sau neadaptată condiţiilor meteo – rutiere ramâne principala cauză de producere a accidentelor rutiere cu consecinţe grave la nivel naţional. Drept urmare, în perioada 18 – 24 aprilie, Poliţia Română derulează, în sistem integrat, ample acţiuni de prevenire a victimizării cetăţenilor prin accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Activităţile se înscriu calendarului european al Poliţiilor Rutiere – TISPOL SPEED.
Analiza efectuată la nivel naţional asupra evoluţiei dinamicii accidentelor rutiere grave produse în trimestrul 1 al anului 2016, relevă înregistrarea a 1.714 accidente, din care a rezultat decesul a 358 de persoane şi rănirea gravă a altor 1.596.
Viteza, prin cele două forme de manifestare, respectiv viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic, ocupă locul întâi la nivel naţional în ierarhia principalelor cauze generatoare, generând 22,05 % din totalul accidentelor. Astfel, pe acest fond s-au produs 378 accidente, soldate cu decesul a 90 persoane şi rănirea gravă a altor 390.
Mai multe accidente, dar mai puține decese în Sibiu
La nivelul Judeţului Sibiu, în trimestrul 1 al anului 2016 au avut loc 38 (+4) de accidente grave soldate cu 5 (0) persoane decedate şi 40 (-2) de persoane rănite grav. Astfel, viteza ocupă primul loc în ierarhia principalelor trei cauze generatoare de accidente rutiere şi în judeţul Sibiu, în această perioadă având loc 14 accidente rutiere grave soldate cu decesul a 2 persoane şi rănirea gravă a altor 15, accidente care au avut drept cauză generatoare viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic.
Cele mai multe şi grave accidente de circulaţie generate de nerespectarea regimului legal de viteză s-au produs pe drumurile naţionale, motiv pentru care, în perioada susmenţionată, poliţiştii vor acţiona cu precădere pe tronsoanele de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere grave.
Vor fi utilizate toate dispozitivele de măsurare şi înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, la acţiuni luând parte atât poliţiştii rutieri, cât şi cei de ordine publică din cadrul poliţiilor municipale, orăşeneşti şi secţiilor rurale de poliţie.
Scopul principal al activităţilor îl reprezintă prevenirea victimizării cetăţenilor prin accidente rutiere generate de viteza excesivă sau neadaptată, dar, în acelaşi timp, vor fi sancţionate şi celelalte încălcări ale legii constatate de către poliţişti.