Europarlamentarul Theodor Stolojan, prezent vineri la Sibiu la o dezbatere cu privire la proiectele de dezvoltare economică și socială pentru comunitățile locale din Județul Sibiu, desfășurată la Hotel Hilton, le-a transmis oamenilor de afaceri că propunerile PNL pentru alegerile locale întrunesc condițiile pe care atât ei, cât și întregul electorat le așteaptă: integritate, experiență, credibilitate.
În plus, în opinia europarlamentarului, atât Daniela Cîmpean, propunerea PNL pentru șefia Consiliului Județean Sibiu, cât și Răzvan Pop, candidatul liberal pentru Primăria Sibiu au un atu în plus, față de cele trei cerințe: tinerețea.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul politic al Partidului Popular European din Parlamentul European și a strâns peste 150 de oameni de afaceri, primari și oameni politici.
România pierde miliarde de euro cheltuiți pe pregătirea medicilor, care pleacă peste hotare
Theodor Stolojan a vorbit despre legea salarizării propusă de Guvernul Cioloș, explicând că în opinia lui acest demers a dat dovada unei stângăcii politice. ”Sunt lucruri care s-au statuat în țări normale, anumite corelații între profesii. Nu ca aici, unde cine-i mai tare din parcare, câștigă. Ori, ceea ce s-a întâmplat cu această lege, cu sectorul public, ne arată, cu tot respectul pentru miniștrii din acest guvern, că în acest domeniu a fost lipsă totală de experiență și de înțelegere politică a acestui fenomen. Nu există lege mai importantă in țară, decât cea care reglementează salarizarea din sectorul public”, a spus Stolojan.
Concret, liberalul se referă la faptul că ar trebui să existe o corelare între salariul mediu din domeniul sanitar cu media generală a salariilor din sectorul bugetar. ”Am spus-o și o spun de fiecare dată de câte ori am prilejul. În România nu se înțelege că între salarizarea medie în medicină, față de salariul mediu din țară pe sectorul public, trebuie să avem un raport de doi, trei la unu, deci salariul mediu din sectorul sanitar trebuie să fie de două, trei ori mai mare decât salariul mediu din țara. Aceasta este corelarea din orice țară normală. Cât timp nu înțelegem asta, România pierde miliarde de euro cheltuiți pe pregătirea medicilor și care apoi pleacă în țările dezvoltate. Sunt niște lucruri care trebuie acceptate. Nu pot intra în populismul din țară, unde se zice că unul e mai important decât altul, fara a fi în stare să se stabilească o proporție”, a spus europarlamentarul.
Pop și Cîmpean îndeplinesc trei condiții așteptate de societate de la oamenii politici
Theodor Stolojan le-a mărturisit sibienilor că din punctul său de vedere, atât Răzvan Pop, cât și Daniela Cîmpean se califică pentru pozițiile pe care aceștia le urmăresc la alegerile din luna iunie. ”M-am uitat peste CV-urile lor, sunt oameni care întrunesc după părerea mea trei condiții pe care și dumneavoastră, dar și restul românilor le așteaptă. În primul rând, sunt oameni care au demonstrat că în profesia lor au făcut și altceva înainte de a se apuca de politică. Și domnul Răzvan Pop, și doamna Daniela Cîmpean au o carieră profesională în care poți să vezi rezultate.
A doua calitate, sau al doilea criteriu este integritatea. Nu ne mai putem prezenta în alegeri cu oameni care au problemă cu integritatea. Sau chiar suspiciuni. Până când suspiciunile sunt înlăturate, acești oameni pot rămâne în PNL, dar să nu candideze la funcții de răspundere politică și publică. În sfârșit, a treia calitate e că acești oameni doresc să lucreze pentru binele public, pentru cetățeni. Și eu consider că atât domnul Răzvan Pop, cât și doamna Cîmpean, cu toate ca sunt tineri, au experiență atât în administrația locală, cât și în administrația centrală. Domnul Razvan Pop chiar are o calitate care cred că este un atu pentru Sibiu și anume, specializarea în domeniul culturii. Doamna Cîmpean are o bogată experiență de consilier județean, în plus este un om care cunoaște bine legile. Mă bucur de asemenea că și domnul Gheorghe Roman are o mare susținere și la Medias, și de faptul că din 30 de primari în funcție ai PNL, 29 candidează pentru un nou mandat”, a declarat Stolojan.
N-avem nevoie de teroriști să arunce Romania în aer
Totodată, europarlamentarul a atras atenția asupra unui lucru: România nu are nevoie de teroriști să o arunce în aer, unii români se pricep mai bine la asta. ”În timp ce veneam ieri de la Strasbourg, urmărind evenimentele din România, mă gândeam că țara noastră nu are nevoie de teroriști ca s-o arunce în aer, unii români se pricep mai bine să facă acest lucru”, a spus europarlamentarul, făcând referire la ceea ce se întâmplă cu infrastructura internă, cu banii europeni risipiți și lipsa de coerență la nivelul deciziilor politice. „De aceea cetățenii așteaptă și au nevoie de o altă calitate a oamenilor politici, oameni integri și cu expertiză!” a încheiat europarlamentarul.