foto - mitropolitul ardealului, întâlnire cu elevii de la colegiul naţional “octavian goga” din sibiu

streza si eleviÎnaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului s-a întâlnit astăzi, 13 aprilie, cu un grup de elevi ai Colegiului Naţional “Octavian Goga” din Sibiu.

Mitropolitul a dorit să dialogheze cu tinerii liceeni în perioada pregătitoare pentru Sfintele Paşti, să le vorbească despre foloasele spirituale aduse de Postul Mare şi despre contribuţia educaţiei religioase în formarea lor.
“Trebuie să vă stabiliţi nişte elemente fundamentale pe care să vă clădiţi viaţa voastră. Nu  este vorba doar de viaţa materială, ci şi de viaţa spirituală. Trebuie să aveţi un ideal care să treacă de această graniţă. Voi aveţi acum posibilitatea să fiţi bucuroşi şi să vorbiţi de fericire. Este singura perioadă din viaţa voastră când trebuie să vă bucuraţi şi să vedeţi totul în jurul vostru foarte frumos colorat. Este cea mai frumoasă perioadă din viaţa voastră, o perioadă a visurilor. Fiţi veseli, fiţi bucuroşi şi încercaţi să aduceţi în famliie voastre, în comunitatea în care trăiţi, şi de ce nu în toată lumea, bucuria pe care a pierdut-o lumea”, a spus elevilor IPS Mitropolit Laurenţiu.streza 2
Elevii au avut posibilitatea să intre într-un dialog cu IPS Mitropolit Laurenţiu, să adreseze diferite întrebări legate de învăţătura de credinţă ortodoxă, despre relaţia tânărului cu Dumnezeu şi despre sfaturile Bisericii pentru diferite situaţii din viaţa unui om.
Întâlnirea ierarhului cu elevii de la Colegiul Naţional “Octavian Goga” din Sibiu deschide un şir de dialoguri ale Părintelui Mitropolit cu tinerii de la liceele din Sibiu. În acest an, ierarhul va poposi şi în alte licee din oraş pentru a le vorbi tinerilor despre diferite teme religioase.

Ultima oră

Comentariul meu